I se solicită demisia liderului Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea! Această cerere vine în contextul în care fostul premier Victor Ponta a postat o fotografie în care apar Liviu Dragnea, George Maior și Laura Codruța Kovesi.
Mai precis, șeful PMP, Eugen Tomac, îi cere lui Dragnea să-și dea demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.
„Demisia, Demisia, Demisia!
Liviu Dragnea nu mai poate păcăli pe absolut nimeni. A ținut captivă o întreagă țară, izolând-o de restul Europei și condamnând-o la subdezvoltare prin jocuri politice mizerabile ce au un singur scop: salvarea!
Don Liviu, nu mai merge! După ultimele dezvăluiri ar cam trebui să înțelegi că aici e capăt de drum și trebuie să te oprești.
Nu știu dacă fotograful este Soros sau nu, dar cert este că am aflat și noi cine este, de fapt, șeful statului paralel pe care trebuie să-l eliberăm de această povară.
Așa că, Don Liviu, e simplu: DEMISIA din funcția de Președinte al Camerei Deputaților, pentru că urmează o comise de anchetă care va verifica cum ai ajuns “șeful” statului paralel.
Ai multe de explicat, însă până atunci nu mai ai niciun drept să fii în fruntea unei instituții pe care ai compromis-o pentru câteva decenii.
Nu mai există loc de interpretări și fabulații. Pur și simplu: DEMISIA din fruntea Camerei Deputaților!”, scrie Eugen Tomac, pe Facebook.
Vezi și SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi!
I se cere demisia lui Liviu Dragnea, după dezvăluirea făcută de către Victor Ponta! Cine e „șeful statului paralel”
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

21 sepPolitica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

21 sepSport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepEconomie
Indexarea pensiilor 2026. De ce nu cresc pensiile anul acesta și ce se pregătește pentru 2027

21 sepEconomie
Taxa de solidaritate pentru pensii mari. Cine plătește și cum funcționează

21 sepSport
Simona Halep. Situația actuală și planurile pentru revenirea în tenisul de elită

21 sepEconomie
Autostrăzile amânate pentru 2027. Ce drumuri expres nu se mai deschid anul acesta

21 sepPolitica
Călin Georgescu, săltat luni de dimineață de DIICOT. Acuzații grave la adresa fostului candidat la alegerile prezidențiale anulate

21 sepSocial
2 milioane de euro pentru Curtea Veche din București. După ani în paragină, primăria se ocupă de monumentul istoric
Articole Similare

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepActual
Ce înseamnă 6M, 12M, 24M, 36M. Notațiile pe care le găsește pe creme și produse cosmetice au o semnificație extrem de importantă

21 sepActual
Cât câștigă un instructor de fitness acum, în 2026. Meseria poate fi făcută și cu 12 clase, dacă ai cursuri de pregătire

21 sepEconomie
Curs valutar BNR: Euro, dolar și liră sterlină la cotația zilei

21 sepHoroscop



