Joi, ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că a avut acordul Partidului Social Democrat, pentru a face anunțuk privind creșterea salariilor și pensiilor.
Mai mult, ministrul Muncii a explicat că nu i se pare corect ca într-o țară civilizată atât cei care au muncit, cât și cei care încă muncesc să se zbată în sărăcie.
„Eu sunt ministrul Muncii şi celor care muncesc acum, sunt ministrul Muncii al celor care au muncit până acum şi nu mi se pare corect ca într-o ţară civilizată cei care au muncit şi cei care muncesc să se zbată în sărăcie”, a afirmat Marius Budăi.
Întrebat de jurnalişti dacă trebuia să-i ceară acordul premierului Nicolaie Ciucă înainte de a face declaraţiile privind creşterea pensiilor şi salariilor, Budăi a spus: „Eu am avut acordul Partidului Social Democrat, care m-a însărcinat să prezint aceste măsuri şi pe care, aşa cum am spus, le vom prezenta către Coaliţie, spre analiză”, scrie Agerpres.
Totodată, Marius Budăi a fost întrebat dacă PSD va ieşi de la guvernare, dacă PNL nu acceptă aceste majorări.
„Nu, noi am spus că ţinem la aceste măsuri şi că sperăm prin dialog, aşa cum am avut până acum în Coaliţie, să ajungem la varianta cea mai corectă şi cea mai sustenabilă pentru cetăţenii români (...) Nu sunt eu în măsură să răspund la această întrebare. Am spus şi ieri, nu sunt nici liderul coaliţiei, nu sunt nici liderul PSD”, a răspuns ministrul Muncii.
Miercuri, la Constanţa, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat că PSD va propune coaliţiei de guvernare majorarea salariului minim pe economie la 3.000 de lei brut, iar pensia minimă ar putea creşte de la 1.000 de lei la 1.100 de lei de la 1 ianuarie anul viitor.
Ulterior, premierul Nicolae Ciucă a spus că „declaraţiile sau intenţiile” exprimate de ministrul Marius Budăi privind creşterea pensiilor şi a salariilor la începutul anului viitor nu au fost discutate nici în Coaliţie, nici în Guvern, menţionând că toate aceste chestiuni urmează să fie clarificate la Palatul Victoria.
Ieșire a ministrului Muncii, Marius Budăi: Nu mi se pare corect ca într-o ţară civilizată cei care au muncit şi cei care muncesc să se zbată în sărăcie
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 01-09-2022 13:35
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

26 octSocial
ANM anunță furtuni în România, zilele următoare. Zonele vizate de vreme rea

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli
Articole Similare

10 minute în urmăEconomie
HoReCa pune semnul mare de vânzare pe aceste afaceri. Românii au renunțat la pofte, iar efectele s-au văzut imediat

40 minute în urmăEconomie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

18:00Economie
Orașele din România unde s-au ieftinit chiriile. Prețul imobilelor puse la vânzare crește în cele mai prolifice zone ale țării

16:00Economie
A fost semnat acordul pentru vânzarea postului TV Kanal D

15:30Economie



