Îmbătrânirea Activă – Conceptul viitorului, la Gala Smart City Industry Awards: Dezvoltarea economiei de argint, prin implicarea seniorilor

Un oraș inteligent nu poate fi conceput fără o atenție deosebită acordată integrării seniorilor în viața socială. Într-o perioadă în care îmbătrânirea demografică tinde să devină o problemă tot mai mare pentru țările dezvoltate, seniorii au nevoie de instrumente care să le permită să rămână activi și după vârsta de pensionare. Pe scurt, să îmbătrânească activ.

Conceptul de Îmbătrânire activă va fi dezbătut la Gala Smart City Industry Awards, ediția a VI-a, care va avea loc joi, 31 martie 2022, la Palatul Parlamentului, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Apărării Naționale și sub Patronajul Academic al Universității Politehnică București.

Cel mai important eveniment al Industriei Smart City din România va cuprinde și secțiunea Urban Age, curated by Institutul pentru Îmbătrânire Activă.

Alexandra Dobre, președintele Institutului pentru Îmbătrânire Activă, vorbește despre importanța acestui concept esențial pentru viitorul comunităților: „Ne uităm la graniță, ne uităm în comunitățile noastre, ne uităm înspre societatea civilă și vedem o mobilizare fără precedent. Înțelegem urgențele persoanelor trecute de prima tinerețe. Smart City nu înseamnă doar tehnologie – înseamnă capacitate de integrare, educație, investiții, dar, mai ales, empatie și bune intenții. Mai mult ca niciodată, devine important parteneriatul strategic încheiat cu Institutul pentru Îmbătrânire Activă. Urban Age reprezintă umbrela care va adăposti proiectele și inițiativele noastre. Avem nevoie de educație, investiții, proiecte, viziune și strategie.

Cred că dacă facem cu adevărat eforturi și gândim cu adevărat în interesul seniorilor, putem face o schimbare pentru un viitor altfel. De exemplu, găsirea unui loc de muncă pentru cei trecuți de 50 de ani are, în primul rând, un impact pozitiv asupra economiei și poate duce la dezvoltarea a ceea ce numim economie de argintÎmbătrânirea activă poate reduce cheltuielile publice aferente vârstei înaintate și poate produce venituri actuale şi viitoare mai mari pentru populația vârstnică. În plus, viața activă la vârstă înaintată a devenit o realitate pentru mulți dintre membrii generației actuale de vârstnici europeni. Acest concept de Îmbătrânire activă nu face altceva decât să creeze o realitate în care vârstnicii sunt încurajați și pot duce o viață pe cât posibil sănătoasă, productivă, participativă și independentă”, explică Alexandra Dobre.

content-image

Personalități ale societății civile, la secțiunea Urban Age de la Gala Smart City

Personalități care au influențat în bine societatea românească de-a lungul anilor vor participa la secțiunea dedicată Îmbătrânirii Active de la Gata Smart City: Codin Maticiuc, Ensar Duman, Luiza Spiru, Wargha Enayati.

Codin Maticiuc este producător, om de afaceri, scriitor. Este inițiator al proiectului „Spitale publice din bani privați” și coordonator al Fundației Metropolis. Scopul proiectului „Spitale publice din bani privați” este de a aduce spitalele din România la standardele cele mai noi, prin proiecte de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente moderne.

Ensar Duman este consilier medical, director general Esteworld, fondator Clinica Medicală Ensar Duman București și Asociația Ensar Duman. Colaborează cu 14 spitale și clinici din Turcia, pentru unele dintre ele este unic reprezentant în România, iar numărul medicilor la care a trimis pacienți români depășește cu mult cifra de 10.000.

Prof. univ. dr. Luiza Spiru, președintele Fundației Ana Aslan International, este și coordonator al „Centrului de Excelență Diagnostic și Tratament al Bolilor Neurocognitive și Medicina Longevității (Clinica de Memorie)” – fondat în 2003.

Dr. Wargha Enayati este medic cardiolog și healthcare business innovator, cunoscut publicului larg ca fondatorul Rețelei private de sănătate Regina Maria. În anul 2021 a deschis Enayati Medical City, primul oraș medical din România, care, pe o suprafață de 35.000 metri pătrați, conține un spital integrat de oncologie, un spital de boli interne și recuperare, cel mai mare ambulatoriu cu 60 de cabinete, un centru rezidențial pentru vârstnici și un complex de fizio kinetorerapie.

Despre Gala Smart City Industry Awards

Gala Smart City Industry Awards este manifestarea fanion a Industriei Smart City din România și are ca scop identificarea și premierea celor mai implicați actori în dezvoltarea orașelor și comunităților creativ-inteligente, reprezentanți ai administrației centrale și locale, ai mediului academic și economic, precum și ai organizațiilor civice. Evenimentul se bucură de recunoaștere pe plan intern și de prezența a numeroși invitați internaționali, reprezentativi ai domeniului.

Tema ediției de anul acesta este reConectarea și are în plan dezvoltarea comunităților. Gala Premiilor Industriei Smart City recunoaște meritele și eforturile susținute ale actorilor implicați în cele mai ambițioase proiecte Smart City la nivel național.

În deschiderea Galei va fi organizată o conferință dedicată securității comunităților: „Diplomația Orașelor – de la Soft Power la Smart City”. Moderator va fi istoricul Adrian Cioroianu, director general Biblioteca Națională a României, Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, Victor Negrescu, europarlamentar, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, László Borbély, consilier de stat și coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă a Guvernului României, Dragoș Preda, director general Radiocom, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare