sursa foto:  EPA-EFE/adevarul.ro

În caz de dezastru, România este de două ori mai expusă decât Turcia, anunță specialiștii

Puțini știu, dar România și Turcia sunt singurele țări din Europa care au un sistem de asigurări obligatorii de calamitate bazat pe existența unui Pool de Asigurare. Cutremurul devastator din Turcia ne amintește cât de vulnerabili suntem, chiar și atunci când ne numărăm printre cei norocoși care scapă cu viață și nevătămați, scrie Studiifinanciare.ro.

Peste 10.000 de victime într-un scenariu optimist, peste 20.000 într-o proiecție moderată și între 50.000 și 100.000, în cel mai prost scenariu posibil. Așa arată dezastrul provocat de cutremurele repetate din Turcia, rezumat în cifrele seci ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și Institutului american de geofizică USGS. Dincolo de aceste aspecte tragice, există încă o parte foarte serioasă. Este vorba despre felul în care decurge viața celor mai mulți, adică cei care au supraviețuit nevătămați, dar și-au pierdut locuințele ori au suferit pagube majore. Pentru aceștia din urmă există o soluție care, în România, presupune costuri suportabile.

Alături de Turcia, România este singura țară din zona europeană unde asigurarea de calamitate (inclusiv cutremur) este obligatorie și este emisă de un Pool de Asigurare dedicat. Spre deosebire de Turcia, însă, unde una din două clădiri este asigurată la calamitate ca rezultat al introducerii obligativității, în România abia dacă se asigură două din zece locuințe.

Mai grav, statistica asigurărilor de locuință pe zone arată că regiuni expuse semnificativ la cutremur, în principal Moldova, au un grad foarte redus de asigurare și că gradul de cuprindere în asigurare (circa 20%) este dat mai degrabă de o parte a orașelor mari, în principal București și cele din Ardeal, media pe restul țării fiind undeva între 10 și 15%. Este, de altfel, cel mai mic grad de asigurare din Europa, în condițiile în care un studiu EIOPA relevă că media UE este undeva la 63% locuințe asigurate.

Altfel spus, suntem total expuși la pierderi financiare masive, în caz de dezastru. Mult mai expuși decât Turcia, unde pierderile din evenimentele recente sunt evaluate la circa 20 de miliarde de dolari, la prima vedere.

Sub 2 de euro pe lună pentru asigurare obligatorie de calamitate și maximum 10-15 euro pentru asigurarea completă, care îți garantează toată valoarea locuinței și bunurilor

Așa cum arătam mai sus, sistemul din România presupune că toți proprietarii de locuințe din România sunt obligați să se asigure împotriva dezastrelor. Pentru că nimeni nu aplică și amenzile stabilite prin lege, însă, cuprinderea în asigurare rămâne cea mai mică din Europa. Palierul de asigurare obligatoriu presupune achiziționarea unei polițe emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), o entitate creată prin lege, dar controlată de acționari privați, societăți de asigurare. Polița PAD, emisă de PAID, poate fi cumpărată de la oricare dintre acționarii companiei, de la societățile care au acorduri cu PAID sau chiar de la PAID direct.

Aceasta costă 20 de euro pe an pentru locuințele din materiale moderne și 10 euro pe an pentru cele din chirpici și alte materiale mai puțin rezistente. Ar însemna , așadar, sub 2 euro pe lună. Pentru acești bani primiți protecție pentru daunele provocate de cutremur, inundație (fenomenul natural, nu cele de conductă) și alunecări de teren, în limita unor daune de 10.000 de euro pentru casele din chirpici și 20.000 de euro pentru locuințele din materiale moderne.

Aproape întreg portofoliul PAID- potențialele daune aferente unui număr de 1,8 milioane – 2 milioane de polițe, în funcție de moment- este reasigurat. Aceasta înseamnă că, în cazul unui eveniment major, sarcina pentru plata daunelor va reveni unor companii gigant, care se ocupă cu reasigurarea riscurilor de catastrofă la nivel global. În prezent, contractul de reasigurare semnat de PAID cuprinde daune de până la 1 miliard de euro și cel mai probabil va mai crește la următoarea reînnoire trimestrială.

Totuși, așa cum este construită în prezent, polița PAD este prea puțin acoperitoare, mai ales pentru locuințele din orașele mari, unde prețurile imobiliarelor depășesc cu mult limita asigurată prin PAD. Mai mult, PAD nu acoperă și valoarea bunurilor din locuință, care în unele cazuri ajunge la sume substanțiale.

Soluția pentru o protecție completă stă în al doilea palier de asigurare, polițele facultative. Acestea pot fi achiziționate de la orice societate autorizată să vândă asigurări generale în România. Condițiile de asigurare sunt diferite de la firmă la firmă, însă, referitor doar la riscurile de calamitate, toate produsele acoperă o sumă apropiată de întreaga valoare a locuinței, așa cum reiese din evaluările de specialitate. Altfel spus, suma de 20.000 de euro acoperită de PAD este suplimentată până la o valoare care să permită păgubitului să își refacă locuința, în caz că se mai poate face ceva, sau să își cumpere una similară sau aproape similară.

Costul unei astfel de asigurări este, în general, undeva între 0,1 și 0,2% din valoarea asigurată. Pentru o locuință din București, de exemplu, evaluată la un preț de 100.000 de euro, asigurarea facultativă costă între 100 și 150 de euro pe an, adică în jur de 10 euro pe lună. Menționăm că acest cost este pentru o poliță care acoperă și bunurile din locuință, într-o anumită limită, facilitate care nu există în cazul poliței obligatorii.

În afară de riscurile catastrofale acoperite și de PAID, la care se pot adăugă și furtuna sau grindina, polițele facultative acoperă și alte cauze relativ frecvente de daună cum ar fi incendiul sau iniundația de conductă și poate include și o clauză de răspundere față de terți, în cazul în care proprietarul provoacă daune vecinilor, de exemplu.

Doar 1 din 4 români are un kit de prim ajutor în caz de cutremur

Deși mai mult de 80% dintre români susțin că știu ce trebuie să facă pentru a se proteja în cazul producerii unui seism, doar 28% dețin un kit de prim-ajutor pentru cutremur, arată cea mai recentă cercetare sociologică realizată de UNSAR împreună cu IRES.

Potrivit sondajului, cutremurul reprezintă unul dintre principalele riscuri pe care românii le percep drept posibile în cazul locuințelor lor. Astfel, într-un clasament al riscurilor de care populația se teme cel mai mult, incendiile se situează pe primul loc (55%), urmate de cutremur (50%), furtună/vijelie (35%), explozie (27%), inundații (24%), furt din locuințe (20%) și alunecări de teren (14%). Toate aceste riscuri pot fi acoperite de către asigurările facultative de locuințe. Tocmai de aceea este în interesul oricărui proprietar să-și protejeze căminul și familia, alegând cele mai potrivite soluții de asigurare.

„România este unul dintre statele europene cele mai expuse la riscul de cutremur. În contextul în care luna viitoare se împlinesc 82 de ani de la primul mare cutremur produs în România modernă, 10 noiembrie 1940, este cu atât mai important pentru fiecare dintre noi să știe cum poate fi mai bine protejat financiar, încheind o poliță de asigurare a locuinței”, a declarat anul trecut Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.

În mod paradoxal, deși suntem țara europeană cu cei mai mulți proprietari de locuințe, doar 20% din fondul locativ este protejat printr-o asigurare obligatorie PAD, care acoperă cele trei riscuri catastrofale: cutremur, inundații și alunecări de teren. Totodată, doar 17% din locuințele din România sunt asigurate facultativ. Aceste polițe protejează împotriva mai multor riscuri, suplimentar față de PAD, cum ar fi incendiu, explozie, căderi de corpuri, vandalism, inundații de la vecini etc.

SURSA: Studiifinanciare.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare