sebastian ghita

sursa foto:  romaniatv.net

Incredibil! Cum a reușit Sebastian Ghiță să scape de dosarul penal

Succes pentru Sebastian Ghiță! Acesta a reușit să scape de procedura penală în ancheta privind presupusa folosirea unui paşaport fals.

Pentru a scăpa de acuzații, omul de afaceri a acceptat, în cadrul unui acord judiciar, să facă o donaţie caritabilă de aproximativ 10.000 de euro, informează publicaţia sârbă Krik.

Surse din cadrul Parchetului din Belgrad au declarat pentru site-ul de ştiri Krik.rs că procedura penală în cazul folosirii unui paşaport fals a fost oprită după ce fostul deputat român Sebastian Ghiţă a făcut o donaţie umanitară de 1,2 milioane de dinari sârbi (aproximativ 10.000 de euro), scrie mediafax.ro.

Procurorii sârbi declanşaseră o anchetă privind prezentarea de acte false de către Sebastian Ghiţă în momentul reţinerii acestuia la Belgrad, în aprilie 2017.

În august 2018, Curtea de Apel din Belgrad a confirmat decizia Înaltei Curţi de Justiţie prin care este respinsă solicitarea de extrădare în România a fostului deputat Sebastian Ghiţă. Curtea de Apel din Belgrad a confirmat decizia Înaltei Curţi de Justiţie din Belgrad ţinând cont de faptul că Sebastian Ghiţă este eligibil pentru obţinerea azilului în Serbia „în contextul riscurilor de a fi persecutat în ţara de origine din cauza opiniilor politice”, a informat publicaţia Danas şi site-ul Insajder.net. Potrivit deciziei Curţii de Apel, Înalta Curte de Justiţie a ajuns la „concluzia adecvată” că situaţia lui Sebastian Ghiţă „s-ar înrăutăţi” dacă ar fi extrădat în România.

În iulie 2018, Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a respins cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a stabilit că este eligibil pentru obţinerea azilului. Prin această decizie, Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a admis că, în luna iunie, prin decizia Direcţiei pentru Azil a Ministerului sârb de Interne, Sebastian Ghiţă a devenit eligibil pentru azil în Serbia, „din cauza acţiunilor de persecutare la care a fost supus în ţara de origine ca reacţie la exprimarea opiniilor politice”, a informat agenţia Tanjug, citată de publicaţia Kurir.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al Comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau la cererea procurorilor l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017. Reţinerea lui Sebastian Ghiţă s-a făcut la ora 23.45, acesta fiind pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale. Sebastian Ghiţă a fost eliberat, la finele lunii mai 2017, în Serbia, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul.

 

 

Vezi și:

Atenție, șoferi! S-a aflat cum puteți rămâne fără permis de la 1 ianuarie 2019

Se aplică de la 1 ianuarie 2019! Ce decizie a luat Guvernul

Salarii mai mari pentru acești politicieni! Ce indemnizații vor primi din 2019

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare