marie curie spital

sursa foto:  puterea.ro

Inedit! Cine este doctorul pe care PSD nu-l vrea cetățean de onoare deorece lucrează într-un spital privat

Un senator PSD protestează la Consiliul Local pentru a nu i se acorda titlul de cetățean de onoare unui medic din orașul său, din cauza faptului că acesta lucrează într-un spital privat. Se pare că ar fi vorba chiar de un spital vizitat recent de președintele României, Klaus Iohannis.

Potrivit Aktual 24, senatorul PSD de Brașov, Florin Ortan, se opune vehement acordării acestui titlu.

„Mai recent, a aparut o initiativa, in Consiliul Local, de acordare a Titlului de ‘Cetatean de Onoare al Municipiului Brasov’ unui medic care conduce sectia de chirurgie a unui spital privat din orasul nostru.

Ne opunem acestei propuneri, care nu este altceva decat o activitate de promovare a unor servicii sociale platite. Ne intrebam daca nu asistam la incununarea “eforturilor” depuse de administratia de dreapta, de a impinge cetatenii spre servicii care ii costa, in loc sa le fie oferite cele gratuite, imbunatatite si modernizate.

Nu in ultimul rand, aceste titluri trebuie sa fie acordate unor persoane care si-au desfasurat activitatea pentru a-i sluji pe cetatenii orasului. O slujba bine platita din banii achitati de brasoveni la casieria spitalului privat, nu intra in aceasta categorie”, afirmă Ortan într-un comunicat de presa al PSD Brașov.

Vezi și Schimbări la Antena 1! Cine îi înlocuiește pe Răzvan și Dani și ce vedetă nouă va fi în prim plan

Schimbare majoră în România! Cum vor fi afectați mii de șoferi

Vești proaste pentru români! Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare