sursa foto:  suceavanews.ro

Informații importante pentru români! Ce trebuie să faci ca să obții permisul auto

Persoanele care au făcut 18 ani (și, în unele cazuri, 16 ani) pot obține permisul de conducere pentru vehicule precum cele din categoriile B și BE (cei de 16 ani pot obține permisul pentru cvadriciclurile din categoria B1).

În vederea obținerii permisului, persoanele interesate trebuie să îndeplinească niște condiții, printre care și susținerea unui examen.

Conform Codului rutier, persoanele care au împlinit 18 ani pot obține permisul de conducere pentru mașini din categoria B. E vorba de autovehicule ale căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de opt.

De asemenea, poate fi obținut permisul pentru ansambluri de vehicule din categoria BE (dar doar dacă solicitantul are un permis pentru categoria B). Mai exact, astfel de ansambluri se referă la vehicule ale căror masă totală maximă autorizată depăşeşte 4.250 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă sau semiremorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg.

În privința persoanelor care au împlinit 16 ani, acestea pot obține permisul de conducere pentru următoarea categorie de mașini mici: B1. E vorba, în concret, de cvadricicluri ale căror masă proprie nu depășește 400 kg (550 kg pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri).

Cu privire la limita de mai sus, nu se ia în considerare masa bateriilor în cazul vehiculelor electrice și care sunt echipate cu motor cu ardere internă a cărui putere netă maximă nu depășește 15 kW sau cu motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 15 kW, scrie avocatnet.ro.

Totuși, pe lângă condiția împlinirii vârstei minime de 18 (respectiv 16) ani, cei care vor să poată conduce trebuie să mai îndeplinească o serie de condiții:

  • să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor din categoriile şi subcategoriile pentru care solicită examinarea;
  • să facă dovada pregătirii teoretice şi practice, realizată prin cursuri organizate de unităţi autorizate pentru categoriile/subcategoriile pentru care solicită examinarea;
  • să facă dovada că domiciliază sau că are reşedinţa pe raza serviciului public de permise unde vrea să susțină examenul și să obțină carnetul;
  • să nu fi fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie.

Dosarul de examen auto și ce trebuie să conțină

Dosarul de examen va conține următoarele documente:

  • o cerere-tip;
  • fişa de şcolarizare (valabilă un an de zile de la data absolvirii cursurilor) emisă de şcoala de conducători auto în cadrul căreia a absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică, în care se consemnează şi avizul medical;
  • certificatul de cazier judiciar, în termenul de valabilitate și, după caz, copia hotărârii judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă, în cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii cu executare sau la pedeapsa amenzii, copia biletului de liberare sau a documentului care atesta executarea pedepsei amenzii;
  • copia actului de identitate, în termen de valabilitate;
  • chitanţa de plată a contravalorii permisului de conducere.

De asemenea, solicitantul va trebui să achite o taxă de 68 de lei pentru obținerea permisului.

Odată ce dosarul este complet, urmează ca acesta să fie depus în vederea stabilirii în vederea înregistrării și preluării unei fotografii care va apărea pe permis.

După acest pas, urmează proba teoretică. Candidatul care trece de acesta poate să se programeze pentru proba practică. În caz contrar, va putea să susțină din nou proba teoretică, după cel puțin 15 zile, scrie sursa mai sus menționată.

În privința probei practice, candidatul se va prezenta unde i s-a indicat de către lucrătorul de la ghișeul de programare. În cazul în care trece și de această probă, obține permisul de conducere. În cazul în care nu trece de acestă probă, va putea să o susțină din nou, după cel puțin 15 zile, dar în cel mult un an de la terminarea școlii de șoferi.

Citește și:

Scandal-monstru! Polițiștii au făcut public fluturașul de salariu al lui Carmen Dan – Atac devastator la ministrul de Interne

Adevărata lovitură pe care Klaus Iohannis i-o dă Liei Olguța Vasilescu – Motivul real al respingerii ei (analiză)

Mare atenție! Autoritățile trag un semnal de alarmă! Ce medicament nu trebuie cumpărat

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare