Datele Eurostat arată că 90% din populaţia României nu are banii necesari pentru a duce un trai minim decent, a afirmat, miercuri, Victoria Stoiciu, coordonator de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România, în cadrul unei conferinţe de prezentare a unei cercetări despre coşul minim de consum pentru un trai decent, scrie agerpres.
"Aseară mă uitam la câteva statistici în pregătirea acestui eveniment. M-am uitat odată la datele Eurostat privind distribuţia veniturilor în România ca să văd câţi dintre români au venituri care se apropie de coşul minim pentru un trai decent. Şi m-am uitat pe persoană singură. Marea surpriză foarte neplăcută este că primele nouă decile au venituri lunare mai mici de ceea ce ar fi 2.552 de lei, valoarea pentru o persoană, adică 90% din adulţii din România au venituri mai mici decât acest 2.500 de lei, ca să îl iau rotunjit, ceea ce înseamnă că 90% din populaţia României nu are banii necesari pentru un a duce un trai minim decent", a spus Victoria Stoiciu.
Ea a declarat că datele de la Inspecţia Muncii arată că 47% din contractele individuale de muncă sunt pe salariu minim, iar cele pentru salarii mai mici de 2.500 de lei au o proporţie de 65%.
De asemenea, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) "Cartel Alfa', a afirmat că datele Revisal despre contractele individuale de muncă, ceea nu înseamnă persoane pentru că este posibil ca un salariat să aibă mai multe contracte individuale de muncă, arată că mai puţin de 25% trăiesc peste standardul coşului minim de consum pentru un trai decent.
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o persoană este de 2.552 de lei pe lună, iar pentru o familie formată din doi adulţi şi doi copii valoarea coşului urcă la 6.762 de lei, potrivit unei cercetări realizate de Fundaţia Friedrich Ebert România, împreună cu Syndex România şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.
Cercetarea a fost realizată în perioada iulie-septembrie 2018. Potrivit realizatorilor, rezultatele acestei cercetări ar trebui să
constituie o nouă etapă în discuţia despre resursele necesare pentru traiul populaţiei în România, nu atât datorită reînnoirii conceptului mai vechi de coş minim de consum, cât mai ales datorită sublinierii explicite a noţiunii de nivel de trai decent şi a cheltuielilor care trebuie acoperite pentru ca populaţia României să îşi poată asigura un asemenea nivel de trai.
Conform standardelor internaţionale, coşul minim de consum pentru un trai decent este estimat în valoare lunară pentru nevoile unei familii de doi adulţi şi doi copii. Realizatorii au presupus că familia locuieşte în mediul urban, că adulţii sunt ambii
salariaţi cu venituri sub medie şi vârstele cuprinse între 35 şi 45 de ani. De asemenea, aceştia au presupus că unul dintre copii are vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani şi celălalt între 8 şi 10 ani.
Pentru fundamentarea conţinutului coşului minim de consum pentru un trai decent au fost realizate câte patru interviuri de grup în cinci oraşe mari ale României: Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara. La interviurile de grup au participat câte 8-12
salariaţi din mai multe sectoare de activitate: administraţie publică, învăţământ, servicii publice, comerţ, industrie, IT, bănci.
Structura coşului minim de consum pentru un trai decent rezultată din cercetare cuprinde 11 capitole: (1) alimentaţie, (2) îmbrăcăminte şi încălţăminte, (3) locuinţă, (4) dotarea locuinţei, (5) cheltuieli cu locuinţa, (6) produse de uz casnic şi igienă personală, (7) servicii, (8) educaţie şi cultură, (9) sănătate, (10) recreere şi vacanţă, (11) fondul de economii al familiei. În total, aceste capitole conţin un număr de 226 de itemi.
În ceea ce priveşte repartizarea cheltuielilor familiei, pentru alimentaţie este nevoie de 1.405 lei, pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte - 651 de lei, locuinţă - 1.781 de lei, dotarea locuinţei - 220 de lei, cheltuieli cu locuinţa - 477 de lei, produse de uz casnic şi igienă personală - 238 de lei, servicii - 488 de lei, educaţie şi cultură - 546 de lei, îngrijirea sănătăţii - 107 de lei, recreere şi vacanţă - 234 de lei, fondul de economii al familiei - 615 de lei. Astfel, alimentaţia are o pondere de 20,77%, iar locuinţa 26,33%.
În studiu se precizează că este nevoie de actualizarea periodică a valorii coşului minim de consum pentru un trai decent.
Vezi și Par blestemați de Elena Udrea! ‘Prietenii’ care au denunțat-o la DNA au probleme mari-Iată ce au pățit
Ultimă oră! Veste uriașă pentru abonații RCS&RDS
Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Ce vor primi în perioada următoare
Îngrijorător! Situația financiară a românilor este din ce în ce mai proastă: 'Populaţia României nu are banii necesari pentru un a duce un trai minim decent'
Trending

11 sepExterne
Telefoanele, interzise complet în școli după afișarea rezultatelor de la testele PISA. Țara care a luat această măsură nu a așteptat nici 24 de ore

11 sepEconomie
Dezastru la întreținere pentru românii care stau la blocurile noi. Cât ajung să achite lunar

11 sepExterne
Cum se va împărți averea lui Elon Musk. Miliardarul care l-a ajutat pe Donald Trump în campanie are 14 urmași

11 sepEconomie
Produsele de la Lidl care dispar de la raft pe 20 septembrie. Au prețuri reduse chiar și la jumătate din prețul inițial

11 sepSocial
Gratuitate pentru locuitorii din București. Se adresează doar celor din Sectorul 1, anunțul autorităților

11 sepEntertainment
Clasamentul în care Castelul Bran a fost integrat este complet inedit. Străinii au catalogat astfel destinația din Brașov

11 sepExterne
Misterul copiilor lui Kim Jong Un. Liderul Coreei de Nord ar avea mai mulți urmași decât se știe public

11 sepEconomie
Când se acordă mărirea de salariu, de fapt. Momentul în care poți cere bani în plus de la angajator

11 sepHoroscop
Horoscop de weekend. Zodiile favorizate de astre pe 11 și 12 septembrie 2026

11 sepEconomie
Zboruri noi pentru români, cu doar 139 de lei. Ruta propusă de WizzAir duce într-o țară extrem de căutată
Articole Similare

11 sepEconomie
Dispare Carrefour din România. După ce magazinele au fost cumpărate de frații Pavăl, se lucrează la o altă identitate vizuală a supermarketurilor

11 sepEconomie
Parcarea de 800 de locuri pentru care se bat 8 firme. Va fi construită pe Aeroportul Otopeni

11 sepEconomie
Scumpiri uriașe la biletele de avion. Prețul combustibilului folosit pentru zbor a crescut cu 90%

11 sepEconomie
Cât a ajuns acum, în septembrie 2026, rata inflației. Greu de crezut cât de mult a putut să scadă

11 sepEconomie



