Băncile din România, care urmează trendul aplicat peste hotare, au început să mizeze din ce în ce mai mult pe relația la distanță cu clientul, prin folosirea internet banking-ului sau a aparatelor multifuncționale cu ajutorul cărora clientul poate face o gamă variată de operațiuni.
Deși este o veste bună pentru clienți și bănci, aceasta este o mișcare cu recul pentru angajații instituțiilor bancare. Aceștia fie vor fi concediați, fie vor avea alte sarcini decât cele pe care le au în prezent.
Digitalizarea şi robotizarea sunt fenomene din ce în ce mai prezente în lumea financiară mondială. Și România nu este deloc în afara tendinţelor din acest punct de vedere. Nu e bancă ce se respectă aceea la care clientul nu poate beneficia de internet banking. Nu e bancă serioasă aceea care nu are deja instalate aparate cu ajutorul cărora clientul poate face operaţiuni multiple, de la plata facturilor şi alimentarea contului până la schimb valutar. Toate aceste operaţiuni le făceau, în mod tradiţional, oamenii, angajaţii de la ghişeu şi cei din spatele lor. Pentru oameni, „lupta“ cu roboţii e pierdută pe termen lung, dar efectele pot fi ameliorate pe termen scurt şi mediu, scrie Capital.
„Nu există o strategie clară încă, dar ne gândim să venim cu propuneri concrete până la finalul lunii iulie în ceea ce priveşte angajaţii afectaţi de tehnologizare. Fenomenul este unul clar, evident. BRD a anunţat deja că vor pleca circa 10% din angajaţi din acest motiv. BCR a spus că va închide câteva agenţii tot pentru că existenţa lor nu se mai justifică, din moment ce pot fi înlocuite cu automate.
Noi vrem să încercăm să mergem pe reconversie. Sigur că nu toţi angajaţii pot fi reconvertiţi, dar unii ar putea avea o a doua şansă. De exemplu, zona de consultanţă pentru cei care îşi declară insolvenţa poate fi o oportunitate. Vom discuta şi vom încerca să găsim şi soluţii“, a declarat, pentru Capital, Constantin Paraschiv, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci(FSAB).
Vezi și Orange CONTRAATACĂ! Mutare în FORȚĂ, după ce a aflat că Vodafone vrea să achiziționeze un GIGANT
Veste uluitoare pentru toți utilizatorii de telefonie mobilă: Ce a decis ANCOM
Propunerea care va declanşa un IMENS scandal: Ministrul Finanţelor ‘umblă’ la Pilonul II de pensii
Proiect URIAȘ! Ion Țiriac și Petre Roman, PARTENERI! Afacerea cu care vor să dea lovitura
Lovitură grea pentru polițistul Marian Godină: De cine și de ce a fost dat în judecată
EXCLUSIV!Medicul oncolog Andrei Popescu trage semnalul de alarmă: “Nu există nicio structură politică gata să susțină generarea și implementarea unor standarde în sănătate!”


















