Interesant! După ce model s-ar putea face acordul între UE și Marea Britanie, în urma Brexit-ului

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 08-12-2017 13:15

Actualizat: 08-12-2017 12:48

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a vorbit despre cum ar trebui să decurgă lucrurile după ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii din blocul comunitar, în 2019.


Conform lui Barnier, un acord de liber-schimb între Uniunea Europeană și Marea Britanie după modelul celui existent între UE și Canada este singura opțiune realistă după ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar în 2019, date fiind chiar cerințele Londrei, transmit Reuters și dpa.


Marea Britanie nu dorește să fie parte a pieței comune, a uniunii vamale sau să fie supusă deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, a punctat Barnier.


„Dacă iei toate acestea, cu ce rămâi? Un singur lucru: un acord de liber-schimb pe model canadian”, a declarat Barnier într-o conferință de presă.


„Guvernul britanic însuși este cel care stabilește aceste linii roșii, ceea ce închide anumite uși. Așadar, acesta este modelul pe baza căruia vom lucra”, a subliniat Barnier, conform Agerpres. Fiecare model de asociere cu un state terțe are „propriul său echilibru între drepturi și obligații”, a mai arătat negociatorul-șef al UE.

Comisia Europeană a recomandat, vineri, trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Executivul comunitar a apreciat că au fost înregistrate „progrese suficiente” cu privire la termenii „divorțului” de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relației dintre UE și Londra.

Vezi și S-a făcut LUMINĂ! Imagini RARE! Acestea sunt bagajele cu care Regele Mihai a PĂRĂSIT țara

Pentru câți bani și-a pus viața în PERICOL polițistul lovit cu sabia în cap? Salariul pe care îl are acesta la trupele speciale

Lovitură de TEATRU! Principesa Margareta nu se ține de cuvânt, privitor la înmormântarea Regelui Mihai! „Nu s-a mai pomenit niciodată în istorie așa ceva”
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri