ioana mihaila

sursa foto:  agerpres.ro

Ioana Mihăilă o ia peste picior pe Raluca Turcan: ‘Vom găsi forme alternative pentru medicii care depășesc vârsta de pensionare să poată să lucreze în continuare și să primească pensia’

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că va încerca să găsească ”forme alternative” în cazul medicilor pentru ocolirea legii care interzice cumularea pensiilor cu salariile.

 

Succesorul lui Vlad Voiculescu în funcția de Ministru al Sănătății cere cumularea pensiei cu salariul, pentru medici.

„În primul rând, este un proiect de lege pe care Guvernul l-a trimis spre Parlament, iar noi l-am trimis cu observații, tocmai spunând că poate nu e oportun, cel puțin în această perioadă, să existe interzicerea acestui cumul de pensie cu salariul”, a declarat Mihăilă.

Ministrul Sănătății insistă: „Vom găsi forme alternative”

În opinia Ioanei Mihăilă, exceptarea personalului medical de la regulă este o solicitare perfect justificată.

„Impactul, în oricare dintre direcții am merge, probabil că va fi unul limitat. Noi am făcut o analiză și sunt aproximativ 900 de persoane, cadre medicale, din care puțin peste 400 de medici care se află în această situație acum.

Din discuțiile pe care le-am avut cu doamna ministru al Muncii, dacă legea trece în această formă, vom găsi forme alternative pentru personalul medical, astfel încât acești medici care depășesc vârsta de pensionare să poată să lucreze în continuare și să primească pensia. Nu o excepție, dar niște forme convenabile”, a mai declarat Mihăilă, conform b1.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare