sursa foto:   Mediafax Foto

Ion Cristoiu: ‘Nicolae Ciucă are de câștigat de pe urma acestui scandal. Pentru că destinul lui e gândit să fie candidat la președinție și probabil că și șef la PNL’

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că decizia de plagiat în cazul premierului Ciucă trebuie să vină de la o instituție de specialitate, nu de la un articol de presă, care poate fi doar punctul de pornire al unei investigații, și trage un semnal de alarmă asupra calității conducătorilor de doctorate.

„Primul lucru care trebuie precizat este acesta. Din punct de vedere juridic, politic avem un articol pe un site scris de o jurnalistă, care nu e specialist. După părerea mea, adevăratele cazuri de plagiat trebuie să aibă două drumuri. 1. Cel plagiat se duce și spune mi-a furat din cartea mea și 2. Cel care descoperă plagiatul trebuie să se priceapă la domeniu. Numai dacă ai studiat domeniul respectiv îți dai seama că a plagiat. (…)Bun. Am un articol pe un site. Acel articol este obligatoriu un punct de investigare realizată de o instituție.”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la Aleph News.

Ion Cristoiu spune că o solicitare a demisiei premierului Ciucă ar trebui să vină numai după ce o instituție specialiazată- CNATDCU – se va pronunța, aceasta ținând însă cont că în anul în care șeful Guvernului și-a dat doctoratul nu era obligatorie citarea sursei în lucrare.

„Este cea mai mare prostie pe care o fac, o imbecilitate, toți politicienii cer demisia. Eu cer demisia când am deja o decizie. Este aberant, vine o jurnalistă sau un jurnalist și scrie că eu am spart Banca Națională. Trebuie să mă aresteze? În cazul de față nu pun onestitatea profesională a domnișoarei, dar deocamdată noi toți avem de-a face cu un articol. Nu am văzut teza, nu știu. Trebuie să văd teza. Și-atunci trebuie să cerem demisia după ce o instituție se pronunță. După părerea mea nu cea care i-a dat doctoratul, ci CNATDCU. De ce? Pentru că acea instituție este ca o justiție. De ce trebuie să țină cont acea comisie? Că în 2003 nu era obligatore citarea sursei”, a susținut publicistul.

Ion Cristoiu atrage atenția că, în cazul plagiatului, problema nu este a autorului lucrării, ci a conducătorului tezei de doctorat, care ar trebui să fie o somitate în domeniu și să supervizeze pas cu pas lucrarea unui doctorand pentru a depista dacă a copiat de la alții.

„Problema nu este a autorului, este a conducătorului de doctorat. Cei care au dreptul să fie conducător de doctorat. Conducătorul de doctorat înseamnă că eu sunt la istoria literaturii române și sunt profesor la literatură modernă. Și vine o doctorandă, și eu, conducător de doctorat, nu văd? Băi, dar tu ai copiat acolo! Teza de doctorat este îndrumată. Ministerul Invățămîntului aprobă în școli de doctorat niște tipi… Păi au fost doctori care erau generali, conducători de doctorat  Conducătorul de doctorat trebuie să fie o somitate în domeniu. Teza de doctorat nu înseamnă că vine unul și o scrie. Se duce la un profesor, stabilesc tema. Îi spune să facă un referat… și teza de doctorat o citesc niște tipi și spun stai puțin că ai plagiat sau ai făcut compilație”, a explicat publicistul.

În opinia sa, teza de doctorat ar trebui să fie regândită, astfel încât să devină o lucrare serioasă, care să poată fi folosită cu încredere de autorii de cărți.

„Marea problemă la aceste teze de doctorat și la domnul Ciucă este faptul că nu contribuie cu nimic. Teza de doctorat nu e o carte. Teza de doctorat e o furnică care scrie o lucrare foarte riguroasă și ajută pe cei care scriu (…) Teza de doctorat trebuie regândită, să ne întrebăm la ce ajută.”a mai spus publicistul Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu mai spune că premierul Ciucă va avea de câștigat de pe urma acestui scandal deoarece a fost dezamorsat înainte de campania electorală din 2024, când șeful Executivului se profilează deja ca un potențial candidat la Președinție.

„Nicolae Ciucă are de câștigat de pe urma acestui scandal. Pentru că destinul lui e gândit să fie candidat la președinție și probabil că și șef la PNL. În asemenea împrejurări… marele lui avantaj acum este că nu e compromis. Dacă acest scandal venea la anul, când el, ca premier, era mort. Cînd te duci la un consilier și vrei să faci carieră politică, e ca la popă, zice spune-mi tot ce-ai făcut. Și el zice am plagiat. Bine, atunci acum trebuie să pornim. Dacă el scapă acum, și cred că scapă, nu mai poți să revii cu scandalul. Este unul Florin Cîțu, da? A ajuns președintele Senatului, da? Și-a mai amintit cineva de episodul SUA? Adică în momentul în care reiei subiectul în campania din 2024 și tu l-ai rezolvat acum, subiectul e mort, gata.”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu adaugă că, deși o parte a presei încearcă să întrețină scandalul, nu sunt șanse ca premierul Ciucă să fie demis deoarece presiunea pentru un astfel de gest ar trebui să vină de la un grup din PNL, din coaliție, de la președintele Iohannis sau în urma unor proteste de stradă masive.

„Există o parte a presei, useristă, care încearcă să întrețină scandalul. Dar întreține nu prin dezvăluiri, ca la Cîțu, ci prin ce părere are vrăjitoarea Vișina despre plagiat. Și aia vorbește și lași impresia că întreții. Ca să-l lovești pe Ciucă acum îți trebuie ori din partid, adică se adună o grupare și spune nu-l mai vrem, sau din coaliție, vine Ciolacu și spune nu, sau președintele. Sau iese un million de oameni în stradă. Câtă vreme nu există acest mecanism, dezvăluirile din presă nu au forța… Cine îl obligă pe Ciucă să demisioneze?”, a punctat publicistul, conform alephnews.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare