Alegerile prezidențiale se apropie cu pași repezi, iar acest lucru se simte și în declarațiile curajoase ale președintelui Klaus Iohannis, care a fost mai mult dispărut din peisajul politic în mandatul său. De altfel, acesta s-a remarcat de multe ori prin luări de poziție întârziate cu privire la evenimentele externe sau prin numărul mare de vacanțe petrecute în afara țării.
Șeful statului a punctat masiv la capitolul imagine cu ocazia OUG 13, reușind atunci să adune în jurul său o masă mare de simpatizanți. A urmat apoi din nou o perioadă de liniște dezarmantă, care a dus și electoratul într-o stare de pasivitate extremă. Acum că nevoia de voturi este mare, vor începe eternele jocuri politice cu rolul de a stimula implicarea populației în campania electorală ce se apropie.
Întrebarea care stă pe buzele tuturor este cine va fi contracandidatul lui Klaus Iohannis. Gabriela Firea stă cel mai bine la capitolul încredere, dintre toți politicienii, dar aceasta a spus deja că nu intenționează să candideze. Și totuși probabil nu ar spune nu dacă i s-ar cere acest lucru de către partid. Călin Popescu Tăriceanu este și el un mare doritor de funcția supremă în stat. Prin intermediul mai multor terți, el a tot încercat în ultima perioadă să transmită PSD-ului că singura soluție pentru a-l învinge pe Iohannis este o coaliție PSD - ALDE, cu el candidat.
Doar că potrivit unor surse politice, Liviu Dragnea nici nu ar lua în calcul această ipoteză. De altfel tot el a fost cel care a susținut că USL trebuie să aibă un candidat PSD și că nu liberalul Crin Antonescu este persoana potrivită pentru prezidențiale. Și așa a și fost, chiar dacă turul 2 a fost gândit prost din punct de vedere strategic. Acum Dragnea se vrea chiar el candidat și este convins că-l poate învinge pe Klaus Iohannis.
Deși Mihai Fifor era singurul social - democrat cu un profil pe placul românilor și de dreapta și de stânga, președintele PSD a simțit pericolul și nu i-a permis acestuia să crească la nivel de imagine. Singurul lucru care ar putea sta în fața unei candidaturi a lui Liviu Dragnea la prezidențiale ar fi dosarul Tel Drum sau vreun alt dosar, pe care îl pregătesc procurorii în liniște.
Dacă va candida și va pierde, cu siguranță PSD se va reforma și polii puterii se vor schimba din nou. Probabil Liviu Dragnea va avea aceeași soartă ca toți ceilalți foști președinți ai social - democraților, adică își va încheia cariera politică, nu fără să ducă în spate și câteva dosare consistente. Chiar dacă în acest moment, toate funcțiilr importante sunt ocupate de apropiați ai lui, fără el, aceștia nu au niciun fel de putere, iar rivalii din partid abia așteaptă o mișcare greșită.
Citește și...
Comisia Europeană le-a dat undă verde: Se vinde cel mai mare combinat siderurgic din România
Mare atenție, șoferi! Începând cu luna iunie, se va face această schimbare radicală! O nouă metodă, pusă în practică!
Comisia Europeană le-a dat undă verde: Se vinde cel mai mare combinat siderurgic din România
Jocurile sunt ca și făcute! Cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

06 marExclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

12-01-2026 21:31Exclusiv
Surse: Pro TV i-a prelungit contractul Andrei și l-a dat afară pe Măruță. Nimeni din echipă nu a știut nimic

19-12-2025 09:10Exclusiv
EXCLUSIV. Afaceristul spaniol care are cele mai multe hoteluri în țara natală vine în România. Ofertă depusă pentru unitatea de cazare deținută de familia fostului președinte al LPF. Reacție de zile mari din partea lui Dumitru Dragomir

13-12-2025 16:51Entertainment



