Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, o lege potrivit căreia cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea, cumpărarea, deţinerea drogurilor de risc se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, o lege potrivit căreia cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea, cumpărarea, deţinerea drogurilor de risc se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
"Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi", se arată în lege.
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Actul normativ menţionează că bunurile şi mijloacele folosite la fabricarea ilicită a drogurilor pot fi folosite în scop didactic, prin punerea lor la dispoziţia unităţilor de pregătire a organelor de aplicare a legii, sau prin folosirea lor în campanii de conştientizare a riscurilor asociate consumului de droguri.
"Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani", mai prevede legea.
Klaus Iohannis a promulgat legea! Această faptă se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



