Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni, după discuțiile avute cu reprezentanții UDMR, că Uniunea nu va fi o piedică în calea "a ceea ce trebuie să facă majoritatea parlamentară în acest moment".
"Am participat mai devreme la o reuniune în trei împreună cu partenerii noștri din coaliția de guvernare, cu PSD, și cu UDMR la discuții referitoare la situația politică și la soluționarea crizei în care suntem. Sigur că atitudinea și decizia pe care o va lua UDMR le vom afla după ce vor discuta acest lucru în grupurile parlamentare, așa cum este prevăzut în statutul lor, dar ei și-au arătat o disponibilitate în a nu se constitui într-o piedică în ceea ce trebuie să facă majoritatea parlamentară în acest moment. (...) Lucrurile sunt acum clare pentru toată lumea, există o majoritate care susține moțiunea de cenzură fără să fie nevoie de UDMR, această majoritate bazându-se pe PSD și ALDE", a spus Tăriceanu, potrivit Agerpres.
Vezi și Cazul Burnei revine! Noi detalii uimitoare din culise - interese ascun
În acest context, președintele Senatului i-a cerut premierului Grindeanu "o minimă responsabilitate și luciditate" pentru a nu mai ajunge la un vot pe moțiunea de cenzură.
"Simt nevoia să fac un apel la o minimă luciditate și responsabilitate din partea premierului Grindeanu pentru a detensiona situația fără să fie nevoie să mai ajungem la un vot în cadrul unei moțiuni de cenzură. Cred că ar face bine să reflecteze cu responsabilitatea pe care o incumbă calitatea pe care a avut-o și pe care încă formal o deține, aceea de premier al României, și să gândească care e cea mai bună formulă. Această formulă de confruntare nu este oportună", a spus Tăriceanu.
Vezi și Previziune sumbră despre viitorul lui Grindeanu: „În oricare situație…”
La limită! Ce îi cere Călin Popescu Tăriceanu lui Grindeanu
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



