Recentul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi a vorbit despre planurile și prioritățile pe care le are în vizor în viitorul apropiat.
Conform capital.ro, Laura Codruța Kovesi, fosta șefă DNA, pare să își fi intrat deja în drepturi la Bruxelles și a vorbit recent despre planurile sale din fruntea parchetului pe care îl conduce.
Parchetul European va fi o structură de investigare a fraudei financiare, în special a fraudei împotriva fondurilor europene, a transmis luni procurorul-şef al Biroului Procurorului Public European (EPPO), într-un interviu publicat pe site-ul Consiliului UE.
”Priorităţile noastre vor fi legate de investigarea eficientă, recuperarea daunelor şi îndeplinirea principalelor obiective care sunt stipulate în reglementări”, a declarat primul procuror-şef european în acest scurt interviu audio publicat la 3 decembrie, potrivit Agerpres.
”Din punctul meu de vedere este o decizie istorică pentru că este prima dată când vom avea un organism pentru procurori pentru a investiga infracţiunile şi sunt sigură că împreună cu Curtea Europeană de Justiţie vom constitui pilonul principal în justiţie şi vom apăra mai bine valorile europene, statul de drept şi cetăţenii europeni”, a mai explicat Laura Kodruţa Kovesi.
Alegerea Laurei Codruța Kovesi în fruntea Parchetului European
Consiliul Uniunii Europene a validat formal la 14 octombrie numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Kovesi a fost selectată de pe o listă scurtă de trei candidaţi propuşi de un comitet de selecţie independent şi în urma unei cereri deschise de candidaturi. În cursa pentru acest post s-au mai aflat francezul Jean-Francois Bohnert şi germanul Andres Ritter.
În calitate de primul procuror-şef european, Laura Codruţa Kovesi va avea un mandat de şapte ani care va consta în special în construirea structurii operaţionale şi administrative a EPPO şi în stabilirea de bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.
Procurorul-şef european va organiza activitatea EPPO, instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.
De asemenea, procurorul-şef european va reprezenta EPPO în contactele cu instituţiile UE, statele membre şi ţările terţe. Va avea doi adjuncţi şi va prezida colegiul procurorilor, proveniţi din toate ţările participante, care va fi responsabil de definirea strategiei şi a regulamentului intern şi de asigurarea coerenţei între diferite cazuri şi în cadrul aceluiaşi caz.
EPPO va avea sediul central în Luxemburg şi se aşteaptă să fie operaţional la sfârşitul anului 2020.
Vezi și :
Răsturnare de situaţie! Marcel Vela şi Guvernul Orban lovesc în poliţişti! Sindicalişii ameninţă
Traian Băsescu ‘îi dă o mână de ajutor’ lui Ludovic Orban! Ce ar fi făcut în privința creșterii pensiilor
Veste mare-Se vor da mai mulți bani din partea statului
Laura Codruța Kovesi face anunțul!
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



