Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a demarat o operațiune de amploare în România și Austria. Astfel, au fost puse sub acuzare 12 persoane, în urma a 160 de percheziții domiciliare.
Persoanele vizate sunt suspecte de comiterea unor „fraude cu fonduri europene şi româneşti de peste cinci milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex”.
Biroul Procurorului Public European (EPPO) anunţă că a pus oficial sub acuzare 12 persoane în urma celor 160 de percheziţii domiciliare realizate marţi în cadrul unei anchete desfăşurate în România şi Austria asupra unor „presupuse fraude cu fonduri europene şi româneşti de peste cinci milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex”, informează Agerpres.
Cele 12 persoane au fost inculpate pentru participare la o grupare criminală organizată, folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente false sau inexacte sau a unor declaraţii incomplete, în cazul în care fapta are ca rezultat obţinerea de fonduri de la bugetul general al Uniunii Europene şi obţinerea ilegală de fonduri naţionale, şi spălare de bani.
Împotriva acuzaţilor, printre care se numără şi patru funcţionari publici, a fost cerută o perioadă de detenţie preventivă de 30 de zile, se arată într-un comunicat publicat miercuri pe site-ul EPPO.
Cazul a fost înaintat judecătorilor pentru drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti.
Biroul Procurorului Public European (EPPO) a anunţat marţi o acţiune împotriva unei grupări de crimă organizată care era activă în România şi Austria.
EPPO a precizat atunci că a desfăşurat "160 de percheziţii domiciliare, inclusiv la locuinţe ale unor funcţionari publici şi la sedii ale unor instituţii publice, ca parte a unei anchete în derulare de şase luni asupra unor presupuse fraude cu fonduri europene şi româneşti de peste cinci milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex".
Procurorii europeni au explicat că, în cadrul investigaţiei, au descoperit că, începând din 2017, "o grupare de crimă organizată a creat peste 150 de companii fictive şi le-a folosit pentru a obţine în mod fraudulos fonduri europene şi naţionale".
„Aceste companii au aplicat pentru finanţări publice pentru a achiziţiona echipamente sau bunuri pentru operaţiunile de zi cu zi, pe baza unor documente necorespunzătoare, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru a achiziţiona active fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile care figurau ca fiind achiziţionate în cadrul proiectelor nu au fost de fapt achiziţionate, aceleaşi echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte”, a precizat EPPO.
Conform EPPO, "sumele obţinute din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional de companiile respective erau retrase de obicei cash de la ATM-uri de diferite persoane din anturaje ale membrilor grupării criminale organizate, după care erau predate acestora. Ulterior, sumele erau folosite pentru a achiziţiona bunuri şi servicii pentru alte persoane fizice şi juridice pentru a ascunde originea ilicită".
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, operațiune de amploare în România! 12 persoane au fost puse sub acuzare, în cadrul unei anchete desfășurate în România și Austria
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 30-06-2022 12:12
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

34 minute în urmăExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

circa 1 oră în urmăExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



