Legea a fost promulgată! Acești români vor avea parte de gratuități

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 03-11-2020 15:45

Actualizat: 03-11-2020 14:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Elevii din învățământul preuniversitar vor putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun de la nivel local şi judeţean, precum şi cu trenul şi metroul, pe baza carnetului de note, după ce legea care prevede aceste facilităţi a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial. Legea va intra în vigoare de joi, 5 noiembrie 2020





Legea nr. 226/2020 modifică Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi extinde gratuitatea şi la transportul judeţean, nu doar la cel local.

“Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”, scrie în lege.

Totodată, legea stabilește și schimbarea modului în care se acordă gratuitatea transportului pentru elevi. Mai exact, pentru a asigura gratuitatea transportului elevilor, decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat către primării, care, la rândul lor, vor plăti operatorul de transport, scrie avocatnet.ro


Vezi și: Raiffeisen Bank anunță schimbări importante. Ce se întâmplă cu operațiunile numerar


Firma fondată de fiul consilierului lui Ludovic Orban a primit un contract gras de la SPP


Mugur Mihăescu, ieșire nervoasă: Până la sfârşitul pandemiei, vă rog frumos închideţi toate restaurantele, toate hotelurile, tot cateringul
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri