Ministrul de Interne, Carmen Dan, a vorbit, de curând, despre modernizarea stadionului Dinamo, care trebuie refătut pentru Euro 2020. Se pare că aceasta va încerca să să desființeze asocierile anterioare, astfel încât arena să intre în programul de reconstrucție. De asemenea, ministrul a început și o anchetă, în care este vizat un fost mare jucător al clubului Dinamo.
Referitor la acest lucru fostul mare jucător, Cornel Dinu, a transmis o scrisoare deschisă în care abordează problema ce vizează modernizarea arenei din Ștefan cel Mare. El a fost extrem de acid la adresa lui Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne.
"Deși nu îmi mai doream, sunt nevoit să cobor iar la nivelul de răutate ignorantă al duduii ministrese vremelnice de la Interne. Pentru că iar s-a referit la soarta Stadionului Dinamo, dar și pentru că a pus în mișcare o cohortă de subordonați să cerceteze și, eventual, să mă trimită și pe mine la DNA!
În cazul în care, ca preşedinte al CS Dinamo, până în 1999 aş fi avut un rol incriminant în prima hotărâre de Guvern Isărescu din acel an. Care trecea în folosinţa SC FC Dinamo unele spaţii din clubul sportiv. Ca o consecinţă a deciziei UEFA de a obliga cluburile să nu mai aibă legături cu instituţii guvernamentale şi să devină societăţi comerciale sau pe acţiuni. Procedură pusă în aplicare şi la cluburile de fotbal Steaua şi Rapid de Ministerul Apărării şi cel al Transporturilor. Ei bine, ca preşedinte al Clubului Sportiv nu am făcut altceva decât să pun în aplicare o hotărâre în acest sens a Consiliului Director al FC Dinamo aprobată de Minister. Ca subordonat. Transformată apoi în hotărâre de Guvern. Trimiteţi-i pe cei care făceau parte atunci din acest for de conducere şi al ministerului. Dudu Ionescu ca ministru (bun) şi încă vreo 10 generali, şefi de arme ai ministerului la DNA!
Vezi și BOMBĂ! Cine sunt bugetarii care vor primi SALARII de până la 10.000 de euro pe lună
Mai mult decât atât, aveți confirmarea că la discuția respectivă n-am participat, delegând pe cei doi șefi vicepreședinți ai clubului și pe șeful logistic. Sunt un om sincer și asta mi-a adus mari suferințe în această lume încă barbară. Nu împărtășeam amploarea împărțelii ce urma să se decidă.
Se spune, duduie, că ați avea și studii juridice!? Probabil vreo patalama în acest sens eliberată de vreo distrugătoare facultate particulară. Se poartă! Numai că Dreptul pe care credeți că îl posedați este tare rău faultat prin ceea ce susțineți de stângăcismul incompetenței sfidătoare exprimate. Astfel ați spus că ați înaintat deja o sesizare la DNA, de tip penal, în paralel cu deschiderea unei acțiuni în civil, pentru aceeași ilegalitate crezută de matale, contractul de asociere. Alo, duduie, sper să ai măcar prin preajmă un jurist cât de cât care să-ți oprească elucubrațiile!
Firesc ar fi ca și la noi să nu se fi uitat principiul din Dreptul Civil "Electo una via". Adică mai întâi una sau alta. Adevăr șoptit și bietului Mititelu de la Craiova și de care el a ținut cont! Mai mult decât atât, n-ați avut iarăși pe nimeni să vă spună că în privința contractului de asociere justiția s-a pronunțat deja, respingând acțiunea de contestare inițiată de o altă calamitate a acestor vremuri ce ne e dat să le suportăm, fosta președintă la fel de vremelnică, analfabeta Elisabeta Lipă. Și a repus în drepturile firești societatea domnului Badea, așa cum o numiți. Care de fapt nu e a lui, ci a fotbalului. Dacă spuneați că în anularea hotărârii existente, mai mergea. Și nimeni nu pleacă cu banii acasă, așa cum înfierați cu mânia proletară de care credeam că am scăpat. Apropo, mai bine pronunțați-vă asupra celor care au înstrăinat, chipurile pe gratis, tabla pentru eventuala acoperire a Tribunei I din Ștefan cel Mare și sediul clubului nautic din Herăstrău. Acestea sunt cu adevărat de DNA!
Vezi și Fabulos! Cum arată vila impresionantă a Simonei Halep și ce valoare uriașă are aceasta
Să nu uit: se vorbește, desigur pe surse, cum se practică abject în ziua de azi, că ați avea niscaiva interese imobiliare în Parcul Dinamo. Cel mai central și mai mare din Europa, dar și cel mai prost îngrijit și condus în continuare.
Iar acum, la noi "boborul", bietul de el, nu e pregătit să discearnă ceea ce i se inoculează, suportând tot felul de rebuturi de competență ce-i decid soarta, sper să nu fie valabilă și pentru noi reflecția unicului Fănuș Neagu: "Un popor de oi naște un guvern de lupi". Mai ales că ați afirmat că ați fost colegă cu Anita, fata marelui scriitor. Ea știe carte! Ca o concluzie, așa merităm să ni se întâmple și să pătimim când o simplă "duduie" este unsă doar sentimental cu mirul puterii decizionale asupra unor treburi ale statului. Sângele albastru n-a făcut totuși această imensă eroare...", a scris fostul fotbalist, potrivit Digisport.
Vezi și Sevil Shhaideh alocă 12 milioane pentru Teleorman! Investiția este halucinantă – vezi pe ce dă banii
Lovitură de proporții pentru Carmen Dan! Ce i se reproșează
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



