Sute de mii de români care beneficiază de sprijin la plata întreținerii pe timp de iarnă ar putea primi o lovitură dură.
Din această iarnă, subvenția pentru căldură ar trebui să fie eliminată, spun specialiștii, dat fiind că această mutare s-a amânat de doi ani.
Astfel, specialiștii anunță o adevărată lovitură încasate de peste 500.000 de familii. Aceștia susțin că familiile respective ar putea să plătească facturi de 2-3 ori mai mari.
„În prezent, există o lege care a fost prorogată, eliminarea subvenţiilor trebuia să se realizeze în urmă cu doi ani de zile. Deci, practic, începând cu această iarnă, conform legislaţiei, ar trebui să fie eliminată subvenţia.
În momentul de faţă, aproximativ 565.000 de apartamente plătesc gigacalorie subvenţionată care e semnificativă la Bucureşti”, a explicat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, luni, la Antena 3.
În cazul în care subvenţiile la gigacalorie nu ar mai exista, factura la întreţinere ar putea fi şi de trei ori mai mare.
„Dacă s-ar elimina, creşterile de preţ ar fi de circa 365%, din calculele noastre.
Concret, acest lucru ar însemna că un apartament de două camere ar sări plata la nivelul unui an cu energia termică de la 1000 de lei pe an la circa 3.600 de lei pe an.
La un apartament de trei camere, de la 1.300 de lei pe an la aproximativ 5.000 de lei.
Pentru un apartament cu patru camere, de la 1.700 de lei pe an la aproximativ 6.000 de lei pe an cu încălzirea”, a mai estimat Dumitru Chisăliţă.
Lovitură dură pentru sute de mii de români! Factura la întreținere ar putea fi și de 3 ori mai mare
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 30-08-2021 10:35
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



