Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a anunțat rezultatul unei anchete care schimbă situația în Germania, în contextul alegerilor din toamna acestui an, când Angela Merkel încearcă să obțină din nou funcția de cancelar.
Martin Schulz, principalul contracandidat al ei a scăpat de suspiciunile care planau asupra lui. OLAF nu a găsit niciun indiciu cu privire la eventuale nereguli în perioada în care social-democratul german a fost preşedinte al Parlamentului European, a indicat miercuri OLAF, pentru agenţia DPA.
Presa germană relatase că, în timpul mandatului său de preşedinte al PE, Martin Schulz ar fi făcut presiuni pentru obţinerea unor termeni preferenţiali la angajare pentru confidentul său, Markus Engels. În octombrie 2015, Schulz ar fi ajutat şi alţi colegi să obţină avantaje lucrative.
OLAF a verificat dacă 'există suficiente suspiciuni de fraudă, corupţie sau orice activitate ilegală ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene pentru ca Oficiul să deschidă un dosar'.
Vezi și Atenție! PSD se răzbună și lovește în MULTINAȚIONALE! Cu cât vor scădea salariile în privat de la anul
OLAF a precizat pentru DPA că, în urma verificării de către experţii săi a deciziilor relevante luate de Schulz, nu va fi deschisă nicio anchetă.
Martin Schulz (61 de ani) a fost preşedinte al Parlamentului European din 2012 până la începutul lui 2017, când a demisionat. Ulterior a fost ales la conducerea Partidului Social-Democrat german şi desemnat să candideze pentru postul de cancelar la scrutinul legislativ din septembrie, potrivit stiripesurse.ro.
Lovitură pentru Angela Merkel! Decizia OLAF care schimbă jocul
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe
Zelenski îl cheamă pe Putin în Turcia să discute. De ce a ales președintele Ucrainei această țară

01 noiExterne



