Dezastru pentru Antene! Cel care era șeful Antena Group a decis să părăsească compania.
Antena Group a rămas fără şef după plecarea lui George Ureche, cel care a condus televiziunea timp de un an, din februarie 2018. Potrivitpaginademedia, Ureche a revenit, din luna februarie, la compania de audit Pricewaterhouse Cooper (PwC) ca lider al echipei M&A, anunţă reprezentanţii PwC.
El revine, astfel, acolo de unde a plecat în urmă cu un an. George Ureche a fost numit la conducerea Antena Group în februarie 2018, după o experienţă de şapte ani în PwC şi alţi 10 în industria de media, în grupul MediaPro. Luca Martini, lider de Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România a declarat că „George este parte a familiei PwC, iar revenirea sa în cadrul firmei a fost alegerea naturală. Împreună cu el, sunt convins că PwC are cea mai bună echipă de tranzacţii din România, un fel de one-stop-shop pentru companiile interesate de fuziuni şi achiziţii, abordând tranzacţiile din toate unghiurile posibile - de la corporate finance, la servicii de tranzacţii şi analize due-dilligence, dar şi având în vedere implicaţiile fiscale şi juridice ale acestor operaţiuni.”.
La rândul său, George Ureche, lider de Tranzacţii, PwC România a spus că: „Am activitatea de consultanţă în ADN-ul meu profesional, iar întoarcerea în cadrul PwC înseamnă într-un fel revenirea acasă. PwC are o echipă excelentă de profesionişti de tranzacţii, care combină o vastă expertiză tehnică cu o cunoaştere în profunzime a diferitelor sectoare economice şi o înţelegere a contextului de afaceri din România”. George Ureche are un doctorat în Statistică (Academia Română) şi un MBA în cadrul Telfer School of Management şi Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Citește și:
Lovitură dură pentru toți clienții RCS&RDS! Se aplică la 1 martie 2019
Țiriac dă mega-lovitura! Ce sume câștigă acesta fără a face nimic
Lovitură pentru Antene! Nu se așteptau la așa ceva! Ce vor face în continuare posturile de televiziune
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social



