”Regele maneliștilor”, Paul Iova, alias Ion Petrișor a primit o veste tristă, iar el nu o să mai poată să facă nimic în legătură cu decizia soției lui. Aceasta intenționează să divorțeze de soțul ei.
Paul Iova, sau cum este numit ”Regele maneliștilor” se află în momentul de față în spatele gratiilor si viața nu e tocmai roz, deoarece a primit o veste tristă din partea soției lui.
Aceasta dorește să divorțeze de el și să meargă pe drumuri separate de acum înainte.
El a fost condamnat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă. Paguba din dosar a fost estimată la 1,25 milioane de euro, potrivit cancan.ro
Vezi și
Acuze grave la adresa subordonaților lui Carmen Dan! Cum ar fi influențat votul într-o secție din București
De necrezut! Cine e omul care le-ar fi ajutat pe Udrea și pe Bica să se stabilească în Costa Rica – Conexiuni cu traficanții de droguri
Foarte interesant! Cine sunt și ce profesii au socrii Principelui Nicolae
Lovitură pentru ”Regele maneliștilor”! Ce decizie a luat soția acestuia
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

15:30Social
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social



