Oficialii ucraineni au transmis duminică că trupele ruseşti care se află în regiunea Herson, riscă să rămână blocate după ce toate podurile existente au fost scoase din uz, scrie agerpres.ro
"Singurele mijloace de traversare a fluviului pentru ocupant sunt pontoanele din apropierea podului Antonivski, dar nu vor putea să răspundă total nevoilor lor", a declarat televiziunii ucrainene un deputat regional, Serghii Hlan.
Potrivit lui, "Rusia îşi transferă centrele de comandament de pe ţărmul drept al fluviului pe cel stâng, conştientă fiind că în caz de escaladare acestea nu vor putea fi evacuate la timp".
El a estimat la 20.000 numărul soldaţilor ruşi prezenţi pe malul drept al fluviului şi a precizat că ei pot "să traverseze în continuare pe jos podurile scufundate".
Trupele ruseşti au ocupat de la începutul invaziei în Ucraina Hersonul, de pe fluviul Dnepr, singura capitală regională pe care acestea au reuşit să o cucerească.
Ele au avansat câteva zeci de kilometri spre vest dar cele trei poduri (două rutiere şi unul feroviar) care traversau fluviul în zona pe care o controlau au fost bombardate în ultimele săptămâni.
Cel mai important este podul Antonivski, într-o suburbie a Herson, lovit de mai multe cu rachete de la sfârşitul lui iulie. Un altul este podul de la Nova Kahovka, la 50 km spre nord-est, lovit în această săptămână.
"Ieri (vineri), forţele noastre armate au reuşit în cele din urmă să lovească eficient podul din apropiere de Nova Kahovka. Ruşii nu mai pot să transfere material, muniţii şi chiar hrană pentru trupele lor", afirmase deja sâmbătă seară Serghii Hlan.
Ministerul britanic al Apărării a confirmat sâmbătă, în briefingul său cotidian, că "principalele două poduri rutiere de acces la teritoriul ocupat de Rusia pe malul vestic al Denpr sunt probabil scoase din uz", transmite AGERPRES
Lovitură pentru Vladimir Putin! Trupele rusești riscă să rămână blocate în regiunea Herson
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

23 minute în urmăExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe



