sursa foto:  INQUAM PHOTOS - Sabin Cîrtsoveanu

Lovitură primită de Niculae Bădălău! Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins joi contestația la decizia primei instanțe

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins joi lui Niculae Bădălau contestaţia la decizia de arestare.

 

 

 

Pe 28 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului senator PSD pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.

Bădălău a făcut contestaţie, însă cererea lui a fost respinsă joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, Instanţa supremă a admis contestaţia DNA şi a dispus arest preventiv faţă de o complice a lui Bădălău, Elena Matache, care anterior fusese plasată în arest la domiciliu.

Decizia Instanţei supreme este definitivă.

Potrivit DNA, pe 9 august şi 19 noiembrie, Niculae Bădălău, în calitate de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit din cadrul acestei instituţii, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrate de o rudă a sa, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii, pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse de localitatea respectivă.

Primarul căruia Niculae Bădălău i-ar fi oferit mită este Dan Păsat, fost deputat PNL, care a fost condamnat în 2013 la trei ani de închisoare pentru şantaj.

Dan Păsat are calitatea de martor-denunţător în dosar. El este cel care l-a denunţat pe Bădălău la DNA.

„În perioada 2021 – 2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi Primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială privind ‘Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …’, inculpatul Niculae Bădălău, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, menţionează anchetatorii.

După ce, la data de 19 noiembrie, Niculae Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menţionat (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la Primăria respectivă, în data de 25 noiembrie, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.

„În total, inculpatul Niculae Bădălău i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte”, spun procurorii anticorupţie, transmite AGERPRES

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare