Televiziunea Română anunță că va sesiza instituțiile abilitate pentru încălcarea drepturilor de autor și știrbirea imaginii Serviciului Public de Televiziune.
Antena 3 a difuzat la Sinteza zilei , fără acordul Televiziunii Publice, două fragmente din două ediţii ale emisiunii Dosar România, produsă de TVR 1, acuză TVR.
Reprezentanţii Televiziunii Române au luat act de încălcarea flagrantă a drepturilor de autor de către postul Antena 3, în urma difuzării unor fragmente trunchiate din emisiunea „Dosar România”, fără acordul SRTv.
Astfel, în data de 31 ianuarie 2022, la ora 21.00, postul Antena 3 a difuzat, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei”, două fragmente (remontate conform politicii editoriale a postului Antena 3) din două ediţii ale emisiunii „Dosar România”, produsă de TVR şi realizată de Răzvan Butaru, după cum urmează:
- aproximativ şase minute (în intervalul orar 21.04-21.10) din episodul „Dosar România” - Pacienţii din linia întâi – partea a treia, difuzat de TVR 1 în data de 30.01.2022, ora 18.00;
- aproximativ 13 minute (în intervalul orar 21.20-21.33) din episodul „Dosar România” - Sechestrat printre morţii vii, difuzat de TVR 1 în data de 23.01.2022, ora 18.00.
Totodată, postul de televiziune Antena 3 furnizează aceste fragmente publicului şi prin intermediul serviciilor media audiovizuale la cerere, cu acces condiţionat de plata unui abonament lunar.
În plus faţă de cele enumerate mai sus, moderatorul emisiunii, dl. Mihai Gâdea, a afirmat că realizatorul programului „Dosar România”, Răzvan Butaru, a difuzat cu întârziere ancheta din cauza faptului că a fost cenzurat, afirmaţie falsă şi deosebit de gravă care aduce prejudicii atât imaginii televiziunii publice, cât şi realizatorului SRTv.
Faţă de cele constatate, reprezentanţii SRTv au în vedere sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, precum şi demararea unei acţiuni civile în instanţă, fără a fi exclusă varianta formulării unei plângeri penale.
Reiterăm faptul că difuzarea de către postul de televiziune Antena 3 a fragmentelor extrase din programul „Dosar România” s-a realizat fără acordul SRTv, transmite Serviciul Comunicare Corporate, Relaţii Publice şi Protocol al TVR.
Lovitură usturătoare pentru Mihai Gâdea! Televiziunea Română acuză că Sinteza Zilei a încălcat drepturile de autor și i-a știrbit imaginea
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 01-02-2022 22:26
Trending

12:30Social
Diana Șoșoacă, sfaturi despre slăbit. Șefa SOS a spus cum a dat jos 20 de kilograme, ce dietă urmează

11:00Social
Când trebuie să verifici vechimea în muncă. Dacă treci de acest termen, pot apărea probleme la pensionare

15 octEconomie
Afacerea dintre SRI și compania lui Ion Țiriac. Valoarea contractului este de 17 milioane de lei

15 octSocial
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate

13:30Politica
Funcția publică pe care fratele lui Luca Niculescu a primit-o recent. Petrișor Peiu de la AUR a ridicat un semn de întrebare după numire

15 octEconomie
Dobânzile scad la cel mai jos nivel. Cum vor fi afectate creditele românilor

08:05Horoscop
Horoscop financiar 16 octombrie: previziuni bani toate zodiile

14:00Social
Bulevardul din București care va avea sens unic. De când se produce schimbarea

15 octPolitica
Doliu în PSD. Un fost senator, Timotei Stuparu, a fost ucis pe trecerea de pietoni

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate
Articole Similare

31 minute în urmăSocial
Fructele care pot avea urme de pesticide. Le găsești în marile magazine și le-ai luat măcar o dată

circa 2 ore în urmăHoroscop
Horoscop de weekend. Zodiile care vor fi afectate de schimbările astrale, începând cu 16 octombrie

16:30Social
Se deschide târgul de Crăciun din Craiova. A atras turiști din toată lumea, iar tema de anul acesta este complet inedită

16:00Social
A nins ca-n basme în România, la mijloc de octombrie. Drumurile înzăpezite au mobilizat autoritățile să scoată plugurile

15:30Social



