Lucian Bode, despre pragul valoric pentru abuzul în serviciu: ‘Nu am auzit nicio clipă vorbindu-se despre 250.000 sau 9.000’

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a precizat că Guvernul nu a avansat niciun prag valoric pentru actul normativ privind abuzul în serviciu, el arătând că Executivul a considerat că acesta este apanajul Parlamentului.

 

Ministrul susţine că în discuţia coaliţiei de la Vila Lac nu s-a discutat despre un prag valoric pentru abuzul în serviciu. ”Nu există senatorii României să voteze în necunoştinţă de cauză”, arată el.

Senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.

Eu am participat la activitatea de duminică, de la Vila Lac, activitatea coaliţiei. 80% din timp am discutat despre amendamentele la legea privind pensiile speciale. Discuţiile legate de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, proiectul de lege aflat în Parlament, au fost marginale şi ministrul Predoiu a fost mandatat de către coaliţie să discute cu grupurile parlamentare să găsească o soluţie. Toate explicaţiile necesare au fost date de către Cătălin Predoiu, iar dacă mai sunt necesare şi alte declaraţii, şi alte explicaţii, le va da public”, a afirmat Lucian Bode, vineri seară, la Parlament.

 

În Parlamentul României sunt oameni responsabili şi ştiu ce votează”

El a susţinut că nu se poate ca senatorii să nu fi ştiut ce au votat atunci când au aprobat pragul de 250.000 de lei.

Nu există că nu ştiu ce au votat. În Parlamentul României sunt oameni responsabili şi ştiu ce votează”, a spus Bode.

Nu am auzit nicio clipă vorbindu-se despre 250.000 sau 9.000”

Liderul liberal a insistat că nici el, nici ceilalţi lideri ai coaliţiei care au luat parte la discuţia de la Vila Lac nu au avut cunoştinţă de pragul votat în camera superioară a Parlamentului.

Guvernul nu a stabilit un prag, poate că era mai bine să stabilească Guvernul un prag, dar atunci erau discuţii de ce nu lăsăm Legislativul, pe drept cuvânt, să vină şi să stabilească ei un prag. Am încredere ca în Camera Deputaţilor să se găsească acel prag rezonabil astfel încât aceste discuţii să nu mai existe. (…) Nu a fost nimeni informat, nu doar eu, niciun membru al coaliţiei prezent la respectiva discuţie nu a discutat despre 250.000, despre 9.000 sau despre altceva. Eu, participant la respectiva discuţie, nu am auzit nicio clipă vorbindu-se despre 250.000 sau 9.000”, a mai spus Bode, întrebat dacă avea cunoştinţă de cuantumul de 250.000 de lei pentru abuz în serviciu şi votat miercuri în Senat., conform news.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare