Premierul României, Ludovic Orban, a făcut, miercuri, o declarație incendiară.
Șeful Guvernului a spus că forma supremă prin care Guvernul PNL îşi arată „cu adevărat respectul faţă de democraţie şi faţă de votul cetăţenilor” este aceea că îşi pune pe masă mandatul.
„Respectarea unor principii fundamentale pentru democraţie, aşa cum este alegerea primarilor în două tururi, arată cu adevărat respectul faţă de democraţie şi faţă de votul cetăţenilor, iar forma supremă prin care ne arătăm acest respect este aceea că noi punem pe masă mandatul Guvernului, pe care l-am obţinut nu de la parlamentarii PSD, ci de la parlamentarii care au avut înţelepciunea faţă de români să trimită acasă un guvern care nu avea nicio legătură cu România şi cu interesele României. România trebuie să asigure o democraţie autentică, trebuie să permită fiecărui cetăţean să-şi aleagă primari legitimi, care să aducă dezvoltare în comunităţile locale, nu să mărească numărul de ajutoare sociale, nu să crească dependenţa populaţiei faţă de primărie, astfel încât să fie transformaţi în masă de manevră a primarilor PSD, care au fost nu promotorii dezvoltării, ci promotorii sărăciei, subdezvoltării, care au alungat orice speranţă a ridicării nivelului de viaţă în cele mai multe dintre comunităţile locale", a afirmat Orban la şedinţa Parlamentului în care Guvernul şi-a angajat răspunderea pe proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Orban a adăugat că indiferent dacă alegerea primarilor se va face în două tururi sau într-un singur tur, PNL va bate PSD la alegerile locale din acest an.
„Vă spun foarte clar - şi pe două tururi, aşa cum sper să se adopte legea, şi cu un tur, tot o să vă batem în alegerile locale, pentru că românii s-au săturat de minciună, de sărăcie, de demagogie şi de bătaia de joc pe care le-aţi administrat-o în ultimii trei ani", a mai spus premierul.
Vezi și
A apărut lista remanierii! Cine sunt miniștrii care ar putea fi executați? Out din Guvernul Orban?
Semnalul de alarmă a fost tras! Ce se întâmplă cu polițele RCA
EXCLUSIV Probele care au ajuns pe masa DGA! Informații despre greul cercetat la ordinul lui Marcel Vela, după plângerea lu Dumitru Coarnă
Ludovic Orban își pune la bătaie mandatul: 'Forma supremă'
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



