Șeful Camerei Deputaților și președintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit, sâmbătă, despre cazul chelneriței angajate la Apele Române, Simona Iancu.
Orban a declarat că situația Simonei Iancu a fost prezentată deformat și că aceasta a absolvit o facultate, iar în facultate a trebuit să muncească, ceea ce este de apreciat.
„În ceea ce mă priveşte pe mine, eu am fost extrem de exigent în selectarea oamenilor pe care i-am susţinut în funcţii publice. Evident că posibilitatea mea de influenţare a numirii este la nivel naţional, că eu conduc partidul la nivel naţional, nu pot să ştiu în fiecare localitate ce se întâmplă.
Vezi și EXCLUSIV Meritocrație marca PNL! Un vânzător de produse din aloe, șef la Apele Române!
Pe de altă parte, PNL are oameni foarte valoroşi, are oameni de calitate, oameni peste nivelul mediu al celorlalţi reprezentanţi ai formaţiunilor politice. Avem primari, avem consilieri locali, consilieri judeţeni, avem prefecţi, subprefecţi, secretari de stat, preşedinţi de agenţii, miniştri, oameni cunoscuţi, oameni care au la bază o carieră în spate, profesionalism cert, experienţă, integritate. Astea au fost criteriile pe care m-am bazat.
Faptul că mai apare în câte un colţ de ţară câte o numire care este prezentată într-un mod deformat – aicea daţi-mi voie să vă spun: persoana care este prezentată ca şi chelneriţa de la Apele Române de fapt a terminat o facultate. În facultate a trebuit să muncească.
În Statele Unite jumătate din studenţi muncesc, ca să poată să se întreţină pe perioada studiilor. Şi la noi sunt oameni din familii mai sărace care nu au posibilitatea părinţii lor să îi ţină la studii şi care trebuie să muncească. Că se duc chelneri sau se duc în altă activitate pentru a putea să obţină veniturile necesare pentru susţinerea studiilor, eu zic că este de lăudat, nu este de condamnat”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Deva.
Jurnaliştii de la „Recorder” au scos la iveală cazul unei ospătărițe din Iași, care a ajuns inginer la Apele Române, profitând de pandemia de coronavirus. Este vorba despre Simona Iancu.
Întrebată cum se calculează un debit, aceasta nu a știt să răspundă. Trebuie precizat că Iancu are studii superioare în domeniul Chimiei, însă nu a reușit să răspundă la întrebări elementare, pentru un inginer care ar trebui să salveze România de inundaţii, scriam AICI!
Vezi și Documentul care scoate la suprafață șmenurile de la Apele Române! Ajuns deputat, directorul instalat de Guvernul Orban și-a suspendat contractul de muncă până la finalul mandatului
Ludovic Orban sare în apărarea chelneriței de la Apele Române: 'În facultate a trebuit să muncească. Este de lăudat, nu de condamnat'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-03-2021 09:58
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



