Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a susţinut sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, că problema României este distrugerea capacităţii administrative şi a calităţii managementului politic, în condiţiile în care actualul guvern este ''cel mai idiot'' din istoria României.
Orban a afirmat că managerii politici pe care îi dă PSD sunt "la genunchiul broaştei" şi nu înţelege cum membrii PSD acceptă situaţia. Totodată, el a adăugat că în administraţie în ultima perioadă au fost angajaţi "amantele, beizadelele, nepoatele, nepoţii, toate pilele şi lipitorii de afişe ai PSD".
Liderul PNL a afirmat că ministrul Carmen Dan a aboslvit facultatea cu nota 5,50, iar în cazul ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, este o diferenţă de 14 ani între absolvirea liceului şi a facultăţii.
"Avem mari probleme în România, cărora trebuie să le găsim un răspuns serios. Primul şi cel mai important, vă spun că de aici pleacă toate relele, distrugerea capacităţii administrative şi distrugerea calităţii managementului politic asigurat de partidele politice care a ajun la un vârf, suntem într-un fund pe care nu-l mai putem accepta. Orice ţară este condusă de oameni care au în spate experienţă, pregătire, echipe de profesionişti, astăzi, managerii politici publici pe care ni-i dă partidul de guvernământ sunt la genunchiul broaştei. Eu oameni atât de proşti, de nepregătiţi, de inculţi, de incapabili să înţeleagă lucruri elementare, simple, n-am văzut în viaţa mea. Cred că este cel mai idiot guvern din istoria României, cei mai proşti miniştri care au existat vreodată în istoria României. Eu nu pot să înţeleg, cum de chiar şi ăştia din PSD, membri PSD, cum pot să accepte o asemenea situaţie în care de regulă un partid care ajunge la guvernare trebuie să dea ce-i mai bun, PSD a dat cei mai proşti miniştri, cei mai proşti administratori din istoria României", a spus Ludovic Orban.
El a adăugat că anul acesta s-au angajat în administraţie 12.000 de persoane.
"A existat o perioadă de plecare din administraţie, acum a început o perioadă de revenire în administraţie. De la începutul anului s-au angajat cred că peste 12.000 de oameni în administraţia centrală. Este tentaţia salariilor. Dar cine vine acuma? (...) Amantele, beizadele, nepoatele, nepoţii, toate pilele şi lipitorii de afişe ai PSD. Dacă te uiţi la CV-ul lor, cum e la Andruşcă, Între absolvirea bacalaureatului, a liceului şi bacalaureatului pe care l-a făcut pe vremea lui Ceauşescu şi absolvirea facultăţii, cred că sunt 14 ani de zile. Iar omul respectiv în tipul ăsta a avut o activitate onorabilă, vindea brifcor, se ocupa de diverse lucruri, a fost în vacanţă, da. Dacă-i cauţi pe ăştia şi te uiţi, Carmen Dan, de exemplu, s-a chinuit, cu mare greutate a terminat la Universitatea Ecologică cu 5,50. Nu şi-a dat licenţa acolo şi a dat-o ghiciţi unde, la Alexandru Ioan Cuza, la Miliţie, la Poliţie, evident în perioada unui ministru PSD", a mai spus Orban.
Ludovic Orban i-a îndemnat pe liberali să atragă în partid profesionişti, specialişti şi să promoveze oamenii de calitate.
"Trebuie să fim extrem de atenţi cu noi, trebuie să aducem pe lângă oamenii de calitate pe care să-i promovăm, în baza unor rezultate certe şi efective pe care le-au avut de-a lungul vremii, trebuie să aducem oameni de valoare, oameni specialişti, oameni care au soluţii"
Vezi și
Surpriză! Venituri impresionante pentru organizația #Rezist! Suma pe care o încasează lunar
Azi a intrat în vigoare! Toți șoferii români trebuie să cunoască noua modificare
SURSE! O nouă lovitură, încasată direct de Liviu Dragnea! Cine ar urma să-l părăsească
Ludovic Orban,atac la adresa PSD! Cine sunt vinovați pentru distrugerea României
Trending

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

16:30Social
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

15:30Social
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

circa 1 oră în urmăSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

25 sepSocial
Ea este soția lui Gheorghe Dincă, Monstrul din Caracal. A ales să vorbească public abia acum, nu are bani să divorțeze de criminal

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

16:00Social
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

25 sepEconomie
Fabrica din România care se închisese anul trecut are un nou patron. Grecii de la Jumbo au luat afacerea cu frigidere din Prahova

25 sepEconomie
Starbucks închide 250 de localuri. Situația din România, unde cafenelele lor sunt văzute ca un răsfăț de lux, dar au produse în supermarketuri

25 sepSocial
Insula Iubirii nu se mai difuzează. Când ar urma să fie redifuzată emisiunea și unde anume
Articole Similare

17 minute în urmăSocial
Schimbare în admiterea la liceu. Cum vor proceda cei care finalizează gimnaziul acum, după discuțiile despre examenul separat de Evaluarea Națională

circa 1 oră în urmăSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

circa 1 oră în urmăSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

16:30Social
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

16:00Social



