sursa foto:  deccanherald.com

Lui Rishi Sunak îi ‘priește’ Brexitul: Reprezintă o oportunitate uriașă pentru creșterea Marii Britanii

Brexitul reprezintă o oportunitate uriaşă pentru creşterea Marii Britanii, a transmis luni seară premierul britanic, Rishi Sunak, la trei ani de la ieşirea din Uniunea Europeană.

 

 

 

Din 31 ianuarie 2020, „am făcut progrese extraordinare valorificând libertăţile oferite de Brexit pentru a aborda provocările generaţionale. Fie că este vorba de cea mai rapidă desfăşurare a vaccinurilor din Europa, de încheierea unor acorduri comerciale cu peste 70 de ţări sau de recâştigarea controlul graniţelor noastre”, a spus el într-un comunicat de presă.

„În primele 100 de zile ale mele ca prim-ministru, acest elan nu a încetinit”, a adăugat Rishi Sunak.”Sunt hotărât să acţionez astfel încât beneficiile Brexit-ului să continue să împuternicească oamenii şi companiile din întreaga ţară.”

Comunicatul de presă al Downing Street subliniază în special „oportunitatea imensă” a ieşirii Regatului Unit din UE în special „pentru creşterea economiei britanice”. Premierul Sunak a menţionat crearea de porturi libere, zone considerate în afara teritoriului vamal al ţării şi beneficiind aşadar de o impozitare avantajoasă, precum şi perspectivele deschise, potrivit acestuia, de dereglementarea post-Brexit.

Conform organismului de prognoză a bugetului public OBR, ieşirea din UE va reduce totuşi economia Marii Britanii cu aproximativ 4% pe termen lung, în pofida acordului de liber schimb semnat cu Bruxelles-ul. În plus, Regatul Unit este singura ţară din G7 care nu a revenit încă la nivelul PIB-ului de dinaintea pandemiei de COVID-19.

Sprijinul populaţiei britanice pentru Brexit nu a fost niciodată mai slab. Potrivit unui sondaj YouGov publicat în noiembrie, mai puţin de o treime dintre britanici consideră că părăsirea UE a fost o decizie bună, iar unul din cinci susţinători ai Brexitului s-a răzgândit.

Ajuns în fruntea guvernului britanic la sfârşitul lunii octombrie, Rishi Sunak a reinstaurat o anumită stabilitate după mandatul meteoric al lui Liz Truss, dar se confruntă cu numeroase tulburări sociale cauzate de creşterea preţurilor şi a inflaţiei, care depăşeşte 10%, transmite AGERPRES

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare