O cerere făcută în numele UE, precum şi al SUA, al Marii Britanii, al Norvegiei, al Australiei, al Japoniei, al Noii Zeelande şi al multor alte ţări, cere Federației Ruse retragerea imediată a forțelor militare de la centrala nucleară Zaporojie.
''Desfăşurarea de personal militar şi armament rusesc la instalaţia nucleară este inacceptabilă şi nu respectă principiile de siguranţă, securitate şi garanţii pe care toţi membrii AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) s-au angajat să le respecte'', a afirmat grupul într-o declaraţie comună.
Cererea a fost făcută în numele UE, precum şi al SUA, al Marii Britanii, al Norvegiei, al Australiei, al Japoniei, al Noii Zeelande şi al multor alte ţări.
''Cerem Federaţiei Ruse să îşi retragă imediat forţele militare şi tot personalul neautorizat de la centrala nucleară Zaporojie, din împrejurimile sale imediate şi din întreaga Ucraină, astfel încât operatorul şi autorităţile ucrainene să îşi poată relua responsabilităţile suverane în cadrul graniţelor Ucrainei recunoscute la nivel internaţional. Acest lucru va permite, de asemenea, AIEA să îşi desfăşoare verificările în conformitate cu obligaţiile de garanţii ale Ucrainei în condiţii de siguranţă şi securitate şi în timp util", se arată în declaraţie, transmite AGERPRES
Mai multe țări au transmis un mesaj ferm Federației Ruse: Cerem retragerea imediată a forțelor militare de la centrala nucleară Zaporojie
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



