Mai mulți bani de la Guvern! Cine beneficiază de sumele oferite

Guvernul României a aprobat astăzi actualizarea cheltuielilor pentru toate categoriile vulnerabile de beneficiari.

 

Inițiată de Autoritatea Națională Pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Hotărârea de Guvern stabilește valoarea reală a costurilor de îngrijire, supraveghere, întreținere, asistență, abilitare și reabilitare a tuturor categoriilor vulnerabile din serviciile sociale.

Procentual, actualizarea cheltuielilor pe diferitele tipuri de servicii înregistrează o creștere care variază între 44% și 98%.

Astfel, valoarea cheltuielilor pentru copiii cu dizabilități din casele de tip familial, a crescut de la 33.955 de lei pe an la 65.119 lei pe an. La copiii fără dizabilități din casele de tip familial, valoarea cheltuielilor a crescut de la 25.955 lei pe an, la 42.410 lei pe an. Pentru adulții cu dizabilități găzduiți în Centrele de Îngrijire și Asistență (CIA), valoarea cheltuielilor a crescut de la 33.828 lei pe an la 66.852 lei pe an. În ceea ce privește valoare cheltuielilor cu persoanele vârstnice dependente, îngrijite în servicii rezidențiale, aceasta a crescut de la 23.784 lei pe an, la 50.554 lei pe an.

De asemenea, noile standard de cost includ o serie de elemente de noutate, care contribuie la creșterea calității serviciilor sociale furnizate: stabilirea valorii cheltuielilor aferente echipelor mobile care oferă servicii de abilitare și reabilitare la domiciliu copiilor cu dizabilități, diferențierea valorii cheltuielilor efectuate pentru adulții cu dizabilități pe tipuri de locuințe protejate, în funcție de gradul de autonomie al acestora, diferențierea valorii cheltuielilor efectuate în serviciile rezidențiale pentru vârstnici, în funcție de gradul de dependență al acestora, crearea cadrului legal necesar pentru stimularea externalizării serviciilor sociale către furnizorii privați de servicii sociale acreditați.

Impactul financiar al acestor măsuri este de 607.172.000 lei.

Ultima modificare a standardelor minime de cost a avut loc în anul 2015.

Citește și:

Lovitură grea pentru Nelu Tătaru! Sub tutela ministrului Sănătății se fac numiri de persoane cu grave probleme de integritate și acuzate de șantaj

EXCLUSIV Adiere de PSD în echipa Barna! ‘Scheletul’ unuia dintre liderii USR

EXCLUSIV LIDL și Kaufland desființează obligațiile impuse de Nelu Tătaru! MAI contrazice Ministerul Sănătății! Termoscanarea este o recomandare, nu o obligație

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare