Mai mulți bătrâni au rămas fără banii de pensii după ce poștașul și-a însușit banii. Valoarea prejudiciului, în sumă totală de 84.921 de lei, reprezenta contravaloarea a 17 mandate pensii diferite categorii.
Dosarul instrumentat de Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti vizează infracţiuni de delapidare, fals şi uz de fals, toate în formă continuată, care ar fi comise de un bărbat din Piteşti, angajat al Poştei Române, care lucra într-o zonă din municipiul Piteşti.
„Din cercetări, s-a stabilit că în perioada iunie-iulie 2018, un bărbat având calitatea de factor poştal, şi-ar fi însuşit din gestiune suma de 16.835 lei (reprezentând contravaloarea lipsei în gestiune), precum şi suma de 68.086 lei (reprezentând contravaloarea a 17 mandate pensii diferite categorii). Valoarea prejudiciului, în sumă totală de 84.921 de lei, a fost achitată către beneficiari de către Compania Naţională Poşta Română S.A., care s-a constituit parte civilă”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Argeş.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de trimitere în judecată.
Acesta este al doilea caz în care angajați ai Poştei Române sunt deferişi justiţiei pentru delapidare, înregistrat în judeţul Argeş în ultima perioadă.
Luna trecută, poliţiştii argeşeni care au anchetat un dosar de delapidare şi fals intelectual au propus trimiterea în judecată a unui factor poştal care şi-a însuşit 150 de pensii, alocaţii sau alte forme de sprijin financiar. Prejudiciul, care depăşeşte 48.000 de lei, a fost acoperit de Poşta Română şi în acel caz, scrie news.ro
Vezi și Copii și bătrâni rămași fără banii de alocații și pensii! Poștașul din comună și-a însușit banii localnicilor
Mai mulți bătrâni au rămas fără banii de pensii! Poștașul din municipiu și-a însușit banii localnicilor
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



