Marcel Ciolacu pune tunurile pe Guvernul liberal: 'Pandemia e de interes național iar difuzarea unor informații false e o problemă gravă și de natură penală'

Autor: Ion Motea

Publicat: 29-03-2021 12:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Marcel Ciolacu a anunțat că în Biroul Politic Național al PSD de luni a fost decisă depunerea unei solicitări pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind falsificarea datelor în perioada Guvernului Orban. 





„Am decis azi în BPN al PSD depunerea solicitării privind înfiinţarea unei comisii de anchete parlamentare care priveşte falsificarea datelor pandemiei. Pandemia e de interes naţional iar difuzarea unor informaţii false e o problemă gravă şi de natură penală. Sper ca USR să nu închidă ideea de transparenţă şi să voteze înfiinţarea acestei comisii, altfel USR este părtaş la aceste falsificări”, a afirmat Marcel Ciolacu la finalul şedinţei partidului.


Chestionat dacă această cerere privind înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă vizează afirmaţiile lui Vlad Voiculescu, liderul PSD a răspuns: „Vizează declaraţii făcute de noi timp de un an de zile, faptul că s-au falsificat date ca să se poată ţine alegeri în România, nu cred că acest lucru nu a fost ştiut de Preşedintele României şi vizează şi postarea lui Vlad Voiculescu”.


„Primul care a sesizat că au fost falsificate datele a fost ministrul Sănătăţii. Ne-am spus domnul ministru foarte clar că nu s-au înregistrat 2 zile, iar focarele de epidemie au fost scoase din calcul. Sunt ferm convins că această Comisie de anchetă va afla adevărul şi sunt ferm convins că USR nu va dori să fie părtaş la manipulările din timpul Guvernului Orban”, a completat Ciolacu.

Preşedintele PNL Bucureşti, deputatul Violeta Alexandru, a afirmat săptămâna trecută pe pagina sa de Facebook, că afirmaţii politice de gen „nu am încredere în cifrele cazurilor de COVID-19” nu doar că nu ajută, dar sporesc îngrijorarea.


În replică, într-un comentariu la această postare, ministrul Sănătăţii a precizat că anul trecut, înainte de alegeri, din calculul incidenţei au fost eliminate focarele, iar din calculul incidenţei la 14 zile au fost „pierdute” vreo două zile.

Vlad Voiculescu a negat, miercurea trecută, că ar exista vreun „scandal” între el şi Violeta Alexandru pe tema cifrelor referitoare la pandemie şi afirmă că ”un incicator este un indicator”. El a afirmat că modul în care sunt calculate acum cifrele este adecvat momentului actual şi a precizat că „nu e nimic dramatic în neregulă” cu modul în care datele erau calculate de fostul Guvern, conform news.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că nu a măsluit nimeni datele, ci au existat formule diferite de calcul.

Citește și:


EXCLUSIV Schemă cu iz penal în PNL! Documentele au ajuns pe masa DNA

Mare atenție, șoferi! Amenzi de până la 3000 de lei pentru toți cei care încalcă aceste reguli


Banca Națională a României atrage atenția asupra noului val de scumpiri ce va lovi România

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri