Viitoarea taxă pe care proprietarii de autovehicule înmatriculate în România o vor plăti se va aplica nu doar autovehiculelor mai vechi de zece ani, ci tututor maşinilor poluante şi va avea mai multe componente, care nu vor intra concomitent în vigoare la 1 ianuarie 2019, a anunţat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Aceasta se referă la taxă ca la o „contribuţie„ pe care cetăţenii o plătesc în baza principiului conform căruia poluatorul plăteşte.
Surse din piaţă au declarat pentru "Adevărul" că, cel mai probabil, taxa va fi una anuală şi nu va fi plătită la prima înmatriculare sau la schimbarea proprietarului cum se prevedea în anterioarele variante. Nivelul acesteia va fi calculat îîn funcţie de capacitatea cilindrică, norma de poluare şi cantităţile de noxe emise şi ar putea conţine şi alte variabile.
„Aşa cum am spus de nenumărate ori, nu este vorba de o taxă de poluare, sau timbru de mediu sau o altă denumire care să includă cuvântul taxă. În schimb, am susţinut şi susţin în continuare că poluatorul plăteşte şi nu numai în cazul emisiilor de CO2, şi în cazul deşeurilor şi în celellate cazuri, cel care poluează trebuie să plătească. În interiorul grupului de lucru din care fac parte specialişti ai Ministerului Mediului, Administraţiei Fondului de Mediu, ai RAR-ului, Ministerului Transporturilor, Finanţelor (...) au în cercat să găsească o formă finală consultând cei doi producători de autovehicule din România şi cei care în decursul anilor au reuşit să ne îndrume fiind specialişti în domeniu şi care la ora actuală au diverse firme de consultanţă, astfel încât să nu găsim o formă a unei eventuale contribuţii pe care cetăţeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO 2 ar trebui depăşite, când cilindreea folosită la autovehicul are o anumită capacitate care poate s producă emisii şi norma de poluare. Forma finală se apropie"„ a spus Graţiela Gavrilescu luni, la Ploieşti, citat de adevărul.ro.
Aceasta a precizat că forma finală a acestei ”contribuţii„ va fi „pe componente„ care nu vot intra toate în vigoare de la 1 ianuarie 2019, iar taxa se va aplica tuturor autovehiculelor poluante, nu doar celor mai vechi de zece ani.
Citește și:
Exclusiv Sute de români așteaptă bani de 1 Decembrie! Cine ar putea primi o sumă importantă de Ziua Națională
Toți românii sunt vizați! Amenzi uriașe sau chiar închisoare pentru cei ce fac asta
Atenție, șoferi! Această taxă revine din ianuarie
Mare anteție! Cum va arăta noua taxă de poluare
Trending

14:00Actual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

15:30Economie
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

19:00Economie
Se schimbă rovinieta, de la 1 octombrie 2026. Cât vor avea de plată românii

18:00Economie
RCA nou pentru șoferii români. Ce este Ominimo și cum funcționează conceptul inedit

07:30Politica
AUR, acuzații grave la adresa DIICOT după ce au apărut stenogramele în care George Simion era numit omul sistemului

08:00Actual
Ce s-ar ascunde în creierul uman. Descoperirea care schimbă tot ce știai despre mintea noastră

13:00Entertainment
Cine i-a plătit lui Irinel Columbeanu restanțele de la azil. Nicio fostă femeie din viața lui nu l-a ajutat financiar și nici nu l-a vizitat

circa 1 oră în urmăPolitica
Nicolae Ciucă și fabrica de nave spațiale militare. De la premier, politicianul a ajuns acum și afacerist

12:00Actual
Revine căldura în România. Meteorologii ANM s-au răzgândit, vezi prognoza meteo actuală

13:30Horoscop
Intrarea Soarelui în Balanță pe 23 septembrie. Cum se schimbă viața nativilor, în funcție de zodie
Articole Similare

22 sepSocial
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

22 sepSocial
Proiectul privind uniformele școlare obligatorii a fost adoptat de Senat

21 sepSocial
Ce drepturi ai la locul de muncă, în perioada de probă. Este stipulat clar în Codul Muncii

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepPolitica



