Deputatul social-democrat Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a anunțat, miercuri, că PSD propune, în bugetul de stat „alternativ”, majorarea punctului de pensie în 2021 la 1.775 lei din martie şi la 1.875 lei din septembrie.
„Îngheţarea salariilor bugetarilor, amânarea creşterii pensiilor şi alocaţiilor credem că sunt contraproductive. Aceste măsuri de austeritate vor genera doar pierderi de putere de cumpărare ale cetăţenilor şi vor scădea, astfel, cererea agregată şi va întârzia revenirea economică. De aceea, suntem convinşi că un Guvern trebuie să respecte legile în vigoare. Ne propunem ca, de la 1 martie 2021, valoarea punctului de pensie să ajungă la 1.775 lei şi de la 1 septembrie să ajungă la valoarea de 1.875 lei, în tandem cu creşterea alocaţiilor, dar şi creşterea pensiilor şi salariilor profesorilor”, a explicat Budăi, în conferinţa de presă organizată de PSD pentru prezentarea bugetului „alternativ” pe 2021.
El a susţinut că există bani pentru majorarea punctului de pensie, dar trebuie să existe „doar dorinţa de a pune oamenii în mijlocul oricărei politici publice pe care Guvernul doreşte să o aplice”.
Potrivit lui Marius Budăi, pentru majorarea pensiilor sunt necesare cheltuieli suplimentare în 2021 de 24,1 miliarde lei şi aceşti bani pot fi luaţi din creşterea încasărilor din contribuţii sociale (10,3 miliarde lei), din creşterea contribuţiilor din mărirea veniturilor PFA (1 miliard lei), din contribuţii eşalonate şi recuperate în 2021 (1,8 miliarde lei), din recuperarea arieratelor CAS (3,1 miliarde lei), din sumele recuperate din evaziunea la CAS (4 miliarde lei) şi din subvenţii de la bugetul de stat (3,9 miliarde lei).
Budăi a precizat că PSD mai propune majorarea salariului minim brut, a alocaţiilor, a pensiei minime şi programe sociale.
El a spus că salariul minim brut în 2021, potrivit viziunii PSD, trebuie să crească la 3.100 lei pentru sectorul construcţii, 2.600 lei pentru cei cu studii superioare şi la 2.460 lei pentru celelalte categorii.
În bugetul „alternativ” al PSD mai sunt cuprinse cheltuieli cu creşterea alocaţiilor pentru copii la 300 lei/lună, respectiv 600 lei/lună, precum şi cu programe pentru stimularea natalităţii şi cu creşterea salariilor profesorilor.
În opinia sa, o problemă „extrem de spinoasă” în România o reprezintă pensia minimă, iar un milion de cetăţeni sunt „condamnaţi” de Guvernul Cîţu la îngheţarea acestui venit.
PSD propune o pensie minimă de 1.000 lei, de la 1 martie, a informat Budăi.
„O evoluţie extrem de îngrijorătoare în anul 2020 a fost rata şomajului. Vă aduceţi aminte că în guvernarea PSD am reuşit, până în septembrie 2019, să avem cea mai mică rată a şomajului de după Revoluţie. Trebuie să reluăm această luptă cu crearea de noi locuri de muncă prin acele programe pe care le-am prezentat, pentru că mai puţini şomeri înseamnă un efort mai mic din partea statului cu susţinerea acestora, dar şi încasări mai mari din taxe şi impozite aferente salariilor”, a indicat fostul ministru al Muncii, informează agerpres.ro