sursa foto:  facebook

Marius Budăi: ‘Politica de înghețări și tăieri pe care o pregătește premierul Cîțu va submina încrederea în perspectiva economică, iar fără încredere orice economie intră în cercul vicios al austerității’

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marius Budăi, a lansat, miercuri, un apel către parlamentarii de dreapta să nu voteze bugetul de austeritate propus de premierul Flori Cîţu. El a declarat, printr-un comunicat de presă, că „parlamentarii din arcul Coaliţiei de Guvernare să intervină politic pentru a-l determina pe acest premier iresponsabil să renunţe la această direcţie profund greşită”.

„Legea Bugetului de stat şi Legea Bugetului asigurărilor sociale se discută la Guvern şi în Coaliţia de Guvernare. Toate declaraţiile publice, toate ştirile pe acest subiect converg către ideea că Guvernul Cîţu pregăteşte un buget al austerităţii. Înţeleg că încă nu s-a tras linia finală, că mai sunt discuţii, că încă se mai poate face ceva. De aceea, fac apel la parlamentarii din arcul Coaliţiei de Guvernare să intervină politic pentru a-l determina pe acest premier iresponsabil să renunţe la această direcţie profund greşită”, a afirmat Budăi.

Deputatul PSD a arătat, de asemenea, că „guvernarea CDR cu strânsul curelei şi guvernarea PDL de învrăjbire naţională cu bugetarul gras în spinarea privatului slab s-au dovedit a fi două viziuni profund greşite” şi că politicile acestora au fost „falimentare, care au sărăcit poporul român şi au prăbuşit economia naţională”.

Pe de altă parte, Marius Budăi susţine că „PSD a prezentat în detaliu bugetul alternativ”.

„Există soluţii pe care Guvernul le are la îndemână. Dreapta Unită are pe masă alternativa PSD, un buget şi un program de guvernare. Guvernele social-democrate au arătat că se poate să majorezi venituri pentru populaţie şi să obţii, în acelaşi timp, una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. Deci sunt soluţii funcţionale! Este suficient să le preia şi actuala guvernare”, a adăugat Budăi.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a atras atenţia că „în 15 luni de guvernare PNL, cu sprijin de la USR-PLUS şi UDMR, cu Cîţu la Finanţe şi acum ca premier, Guvernul s-a împrumutat cât toate împrumuturile luate în 21 de ani”.

„Viteza împrumuturilor este ameţitoare: 1.000 de euro pe secundă! Pe site-ul Ministerului de Finanţe deja le e frică să mai prezinte datele oficiale. S-a depăşit pragul psihologic de 100 de miliarde de euro! România deja a luat-o la vale, iar lovitura va fi foarte puternică şi probabil mulţi nu se vor putea salva. Avertismentul meu nu e doar pentru dumneavoastră, pentru a vă salva politic. Mai important decât soarta partidelor pe care le reprezentaţi este soarta acestui popor. Politica de îngheţări şi tăieri pe care o pregăteşte premierul Cîţu va submina încrederea în perspectiva economică, iar fără încredere orice economie intră în cercul vicios al austerităţii.

Salariaţii şi pensionarii ameninţaţi că li se îngheaţă sau li se taie din venituri vor cumpăra mai puţin şi vor renunţa la anumite investiţii în propria gospodărie. Vorbim aici de angajaţii din sectorul privat, cărora le-aţi promis în campania electorală că îi veţi apăra. Ei vor fi primele victime ale politicii de austeritate. Şomajul lor va pune presiune pe buget. Se vor încasa mai puţine taxe pentru că vor fi mai puţini plătitori. Dar vor creşte cheltuielile pentru indemnizaţiile de şomaj şi va veni din nou premierul Cîţu să ne spună că nu sunt bani sau că nu se poate”, a mai spus Marius Budăi, informează agerpres.ro

Citește și:

USR-PLUS își calcă în picioare promisiunile! Încearcă să execute un șef angajat prin concurs și să-și pună un om de partid

Numirile pe filieră PNL continuă! O fostă miss ajunge la conducerea unui spital din România

EXCLUSIV Răsturnare de situație în MAI! Lucian Bode aplică, de fapt, Legea lui Marcel Vela

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare