Radu Țincu, medic de terapie intensivă la Secția ATI a Spitalului Floreasca, a declarat că măsurile restrictive ar trebui întărite în zonele în care numărul de infectări cu COVID-19 este în creștere.
Medicul Radu Țincu spune că nu este nicio îndoială că pandemia se află într-o fază de accelerare, mai ales în zonele de focare.
„În București s-au implementat măsuri, trebuie să vedem dacă am obținut rezultatul scontat. Pare ca rezultatele sunt slabe. Probabil că măsurile trebuie întărite, pentru că trebuie să ne uităm la capacitatea sistemului sanitar de a prelua bolnavii. Trebuie să adaptăm politicile sanitare la sistemul sanitar”, a declarat Radu Țincu.
Trebuie mărită capacitatea de testare
El spune că este greu de testat întreaga populație a României, după modelul Slovaciei, din cauza populației mult mai mari, 18-20 milioane în România, față de 5,4 milioane în Slovacia. Însă țara noastră trebuie să crească numărul de teste, mai ales în zonele unde se testează puțin.
„Am văzut că este o diferență mare de testare între zonele țării, sunt orașe mari unde se testează mult, iar alte localități unde se fac puține teste. Trebuie corectată rapid diferența, testarea trebuie să fie unitară”, a mai afirmat dr. Țincu, precizând că numărul real de cazuri este oricum de 6-10 ori mai mare decât infectările depistate.
„Soluția este testarea extinsă. Zonele cu puține teste trebuie să crească numărul de teste”.
Restricții mai dure
Medicul pune creșterea numărului de cazuri pe seama nerespetării restricțiilor impuse. El spune că măsurile trebuie să fie ma dure și a dat exemplul altor țări.
„Probabil nu s-au respectat măsurile în zonele cu multe cazuri, de aceea a crescut numărul. Mă așteptam la măsuri mai dure”, a mai arătat Radu Țincu, dând exemplul Angliei sau Germaniei.
„Boris Johnson, Angela Merkel au accepat că sistemele lor de sănătate nu pot prelua numărul de pacienți. Trebuie să avem maturitatea să acceptăm și noi ca sistmul de sănătate nu va putea prelua toți pacienții”, a spus dr. Radu Țincu, conform Digi24.ro.
Citește și:
Firma fondată de fiul consilierului lui Ludovic Orban a primit un contract gras de la SPP
Mugur Mihăescu, ieșire nervoasă: Până la sfârşitul pandemiei, vă rog frumos închideţi toate restaurantele, toate hotelurile, tot cateringul
Veste bună! Începutul lunii vine cu creșteri salariale. Cine sunt cei vizați de această măsură


















