Medicul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie, a vorbit despre o eventuală scădere a cazurilor de Covid-19 în valul patru al pandemiei, după ce a fost întrebată dacă este de părere că vaccinarea vârstnicilor va domoli al treilea val al pandemiei.
„Nu cred că vom reuși, dar cred că vom reuși să domolim valul patru în cazul în care acum vaccinăm în acest ritm și apoi reușim să accentuăm ritmul”, a spus Sandra Alexiu.
De asemenea, medicul a spus că prioritizarea seniorilor nu are legătură cu criza paturilor de la ATI.
„Prioritizarea seniorilor face parte încă de la început din strategia de vaccinare. (…) Cei care vin în fiecare zi de la DSP pe listele de așteptare sunt perosoanele de peste 65 de ani”, a adăugat medicul, conform alephnews.ro.













