Medicul Valeriu Gheorghiță atrage atenția: 'Este posibil să fie nevoie să efectuăm o a treia doză cu vaccinul adaptat noilor tulpini'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 28-03-2021 11:15

Actualizat: 28-03-2021 10:53

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță, anunţă că firmele care au dezvoltat vaccinuri anti-COVID-19 evaluează deja adaptarea acestora la noile tulpini şi, dacă vom avea o prevalenţă crescută a acestor cazuri, ''este posibil să fie nevoie să efectuăm o a treia doză cu vaccinul adaptat''.


Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, la Antena 3, despre imunitatea dobândită după vaccinare şi a afirmat: ''În opinia noastră, probabil că vorbim cel puţin de 12 luni rata răspusului imun, însă avem nevoie de mai multe date prin monitorizarea periodică a persoanelor vaccinate''.


În legătură cu eficienţa vaccinurilor împotriva unor noi mutaţii, Gheorghiţă a afirmat că în acest moment companiile evaluează adaptarea noilor vaccinuri pentru noile variante.


''Probabil, în cazul în care vom avea o prevalenţă crescută a acestor infecţii în rândul populaţiei, este posibil să fie nevoie să efectuăm o a treia doză cu vaccinul adaptat noilor tulpini'', a mai declarat preşedintele CNCAV.

Potrivit acestuia, infectările după vaccin se pot produce pentru că vaccinurile nu au o eficacitate de 100%.


''Vorbim de o eficacitate are este variabilă între 60 – 70% până la 90-95%, dar avem circa 5% dintr epersoane care nu dezvoltă un răspuns imun protector, dar acest tip de răspuns nu se dezvoltă după niciun timp de vaccin şi nici după boala naturală. Practic, sunt persoane areactive care nu dezvoltă un nivel protector de anticorpi. Vorbim despre 5 persoane dintr-o 100'', a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă va fi necesară vaccinarea anuală împotriva noului coronavirus, preşedintele CNCAV a precizat: 


''În opinia mea şi nu doar a mea, a specialiştilor, probabil că nu. Este posibil să fie anumite categorii de persoane care sunt la risc să dezvolte anumite forme severe unde e posibil să fie nevoie de o singură doză, de un booster, însă nu cred că vom ajunge să facem vaccinare sezonieră ca la gripă''.

În plus, Gheorghiţă afirmă că ”este obligatoriu” să vaccinăm peste 100.000 de persoane pe zi, altfel nu vom reuşi să ajungem pragul de imunitate colectivă.


''După a doua jumătate a lunii aprilie trebuie să depăşim 100.000 de persoane pe zi. (...) Din 13 aprilie vom deschide aproximativ 125 – 130 de noi cabinete de vaccinare, iar din 6 aprilie vom creşte capacitatea de vaccinare de la 60 de persoane pe cabinet la 90 de persoane'', a mai declarat Valeriu Gheorghiţă, precizând că în luna aprilie se intenţionează vaccinarea a 2 milioane de persoane.

''În iunie – iulie ar trebui să avem cel puţin 6-7 milioane de persoane vaccinate'', a mai precizat Gheorghiţă, informează news.ro

Citește și: 


Banca Națională a României atrage atenția asupra noului val de scumpiri ce va lovi România


Lovitură pentru sute de mii de români! Din această săptămână, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a eliminat gratuitatea

EXCLUSIV Tunul pregătit de USR-PLUS! Cărțile făcute de Dan Barna și Cristian Ghinea
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri