Deși are o afacere în care a investit sute de mii de euro, Dan Bittman este chibzuit când vine vorba de bani. Vedeta nu duce lipsă de bani, are concerte pe bandă rulantă, iar o singură apariție de doar două ore îi poate aduce în buzunar 10 000 de euro.
De asemenea, Bittman este foarte mulțumit de parcul său de sporturi nautice.
„Am investit singur aici 500.000 de euro, însă suma finală va ajunge la 700.000 de euro. Aici se poate şi dormi, sunt 24 de locuri de cazare, 3 apartamente mari, 4 căsuţe din lemn, mai mici, care au aer condiţionat, se poate sta bine- mersi în weekend. Se mai poate pescui, însă ce e mai important e că se pot practica sporturi extreme, se face wakeboarding sau curse off road.
Dar, cine doreşte poate pescui sau juca fotbal. Deocamdată am doi angajaţi, însa vor fi la un moment dat 10. Pentru seara aceasta l-am adus pe olandezul Daniel Rutten să facă o demonstraţie de wakeboard, el fiind campion mondial în Olanda. Încerc să învăţ şi eu acest sport, iar pe viitor o să vreau să aduc şi nişte skyjet-uri aici ca să vină oamenii cu plăcere aici. Sper ca pe viitor, poate la anul, să facem evenimente, chiar un festival”, declara celebrul artist.
În materie de mașini, cântărețul nu exagerează. Acesta conduce un Mercedes la mâna a doua pe care a dat 30 000 de euro.
"Mașina o am de aproape doi ani, este un autoturism la mâna a doua. Am dat pe ea în jur de 30.000 de euro și sunt foarte mulțumit”, a declarat Dan Bittman, pentru Click.
Vezi și EXCLUSIV! Când va fi gata un impresionant proiect al Guvernului SUA în România – Valoarea investiției, strict secretă!
Ia naștere un nou GIGANT pe piața locală: Tranzacție bombă între două companii de top
Toți românii cu centrală în apartament vor avea de suferit: Cum vor fi ”arși” la buzunare începând cu luna aceasta
Are o mega-afacere, dar și-a cumpărat un automobil la mâna a doua: Ce mașină conduce Dan Bittman
Trending

19 octActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

19 octActual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

19 octActual
Câți bani a adus conceptul Străzi deschise din București. Nu a costat nimic, doar a produs
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



