sursa foto:  colourbox.com

Mega-lovitură pentru angajații unui gigant! Decizie radicală

Ford Motor a anunțat, luni, că va reduce aproximativ 10% din forța de muncă la nivel global, până la sfârșitul lunii august. Mișcarea face parte dintr-un proces amplu de restructurare, ce va asigura economii anuale de 600 de milioane de dolari pentru producătorul american, informează Reuters.

Directorul executiv al Ford, Jim Hackett, a transmis printr-un e-mail adresat angajaților că restructurările includ atât achiziții facultative, cât și disponibilizări, iar un purtător de cuvânt a adăugat că acestea vor avea efecte inclusiv asupra locurilor de muncă. Aproximativ 2.300 de persoane, dintre cele 7.000 afectate, sunt angajate în Statele Unite, a menționat acesta.

În cadrul restructurărilor, Hackett a afirmat că vor fi reduse aproximativ 20% dintre posturile managerilor de nivel superior, într-o mișcare menită, de asemenea, să reducă birocrația și să asigure rapiditate și eficiență în adoptarea deciziilor.

„Pentru a reuși în această industrie competitivă și pentru ca Ford să fie una dintre companiile câștigătoare în contexul unui viitor aflat în continuă schimbare, este necesară o reducere a birocrației, rapiditatea proceselor decizionale, concentrarea asupra muncii calitative și reducerea costurilor”, a mai scris Hackett în e-mail. Notificarea angajaților afectați din regiunea Americii de Nord va începe marți, urmând a fi finalizată până la 24 mai, a adăugat acesta.

Lucrările de restructurare vor continua în Europa, China și America de Sud și se așteaptă să fie finalizate până la sfârșitul lunii august.

Citește și:

Liviu Dragnea face o nouă promisiune! Mii de români vor primi mai mulți bani

Detalii noi! A apărut ultima noutate despre tichetele de masă

Vești pentru șoferi! Uniunea Europeană impune o serie de reguli noi

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare