Cojocăritul, meșteșug transmis în familie de la o generație la alta, mai este practicat de numai doi meșteri în județul Mureș. Unul dintre ei este Ioan Pascu, singurul cojocar din Breaza, care continuă să transforme pieile primite de la ciobani în cojoace și pieptare cu motive tradiționale.
Numărul se referă la județul Mureș, nu la întreaga Românie. În atelierul din Breaza, meseria învățată în copilărie se păstrează prin munca lui Pascu și prin ajutorul soției sale, care participă la realizarea ornamentelor.
Meseria învățată alături de tată
Ioan Pascu a deprins prelucrarea pieilor de la tatăl său și de la meșterii generațiilor anterioare. Amintirile sale despre începuturi sunt legate de atelier și de decorarea unor cojoace lungi, purtate odinioară atât de femei, cât și de bărbați.
„Mă lua tăticul cu el și puneam petice și flori. Erau cojoace lungi. Și femeile, și bărbații aveau cojoace cu care mergeau la biserică”, a povestit meșterul.
Pentru el, cojocul este legat de portul popular și de felul în care oamenii se îmbrăcau la biserică. Piesele păstrate în memoria sa nu aveau doar un rol practic, ci erau împodobite prin tehnici învățate și repetate în familie.
Influența sașilor asupra ornamentelor
Pascu spune că meșterii sași au influențat decorațiile tradiționale folosite în această zonă. „Noi de la sași am învățat meseriile astea, cu decorațiile tradiționale”, a explicat el, vorbind despre modelele pe care le realizează pe piele.
Ornamentele de pe cojoace și pieptare includ motive cu semnificație simbolică. În timpul unei demonstrații în atelier, meșterul a identificat unul dintre modelele folosite prin cuvintele: „Acesta este pomul vieții”.
Soția sa contribuie la realizarea decorațiilor și la păstrarea modelelor transmise în timp. Activitatea din atelier reunește astfel prelucrarea pieilor și împodobirea pieselor, două componente ale aceluiași meșteșug tradițional.
Pieile de oaie, tot mai greu valorificate
Materia primă folosită de cojocar vine de la ciobani. Pascu prelucrează pieile și le transformă în articole de port, într-o perioadă în care, după cum spune el, valorificarea lor a devenit tot mai dificilă.
Meșterul descrie situații în care crescătorii renunță la piei și la lână pentru că nu au ce face cu ele. Observația sa vorbește despre distanța dintre folosirea de altădată a acestor materiale și cererea pe care o întâlnește astăzi.
În atelierul său, pielea continuă să primească însă o întrebuințare. Cojoacele și pieptarele rezultate sunt lucrate manual, iar motivele aplicate le leagă de tradiția locală pe care familia o duce mai departe.
Cine mai cumpără cojoace tradiționale
Deși interesul nu mai este cel de acum câteva decenii, Ioan Pascu are în continuare clienți. La Breaza ajung oameni din diferite zone ale țării, atrași de costumul popular și de piesele tradiționale.
„Vin din toate zonele. Sunt preoți, polițiști, fel și fel de oameni cărora le place tradiția și costumul popular”, spune cojocarul. Descrierea sa arată că printre cumpărători se află persoane cu ocupații diferite, nu doar oameni din comunitatea în care lucrează.
Bucuria meșterului este reacția celui care primește piesa: „Cel mai drag pentru mine este când văd că vine clientul, îl ia și îl sărută și îl ia în brațe. Înseamnă că i-a plăcut și lui, și mi-a plăcut și mie”.
Locul cojocului în portul românesc
O prezentare muzeală realizată în 2023 explică evoluția acestor haine de la necesitate practică la semn de identitate comunitară. Acolo unde creșterea oilor avea un rol important, cojocul devenise o piesă frecventă de îmbrăcăminte.
Cojoacele și pieptarele purtate la sărbători sau la evenimente importante au ajuns să exprime și statutul social. Din punctul de vedere al croielii, sunt descrise piesele deschise în față și cele „înfundate”, cu deschidere laterală și pe umăr.
Aceeași prezentare documenta declinul accentuat al meșteșugului începând de la jumătatea secolului trecut. Povestea lui Ioan Pascu arată cum se păstrează încă, într-un atelier din Mureș, legătura dintre prelucrarea pieilor, modelele moștenite și oamenii care continuă să poarte asemenea haine.
Surse: Antena 3 CNN; Muzeul de Artă Populară Constanța — context etnografic, 2023.
