drepturi angajati uk

sursa foto:  RRI.ro

Mii de angajați au parte de modificări importante! Cine sunt cei care vor beneficia de ele și ce prevede, mai exact, legea

Vești mare pentru anumiți angajați. Senatul va dezbate un proiect de modificare a legilor din justiție privind reglementarea carierei, a drepturilor şi obligaţiilor grefierilor, precum și prevederi referitoare la beneficiarii pensiilor de serviciu din categoria personalului auxiliar.

Propunerile de reglementare vizează, în principal, următoarele aspecte:

  • Eliminarea sintagmei auxiliar pentru grefieri, având în vedere pregătirea eminamente juridică, precum și desfășurarea activității în mod direct împreună cu judecătorii şi/sau procurorii – categoria grefierilor se va numi „personal de specialitate”;
  • Repartizarea și recrutarea absolvenţilor Şcolii Naţionale de Grefieri prin concurs (nu prin numire, cum este acum), doar la nivelul unităţilor de bază ale sistemului (judecătorii, respectiv parchete de pe lângă judecătorii;
  • Reglementarea condiţiei de studii superioare juridice la numirea în funcţia de grefier;
  • Acordarea concediului anual de odihnă de 35 de zile lucrătoare;
  • Reglementarea posibilităţii sprijinirii acestei categorii profesionale pentru achiziţionarea unei locuinţe;
  • Completarea art. 93 din lege care defineşte noţiunea de vechime în specialitate;
  • Modificarea dispoziţiilor referitoare la dreptul personalului de specialitate judiciară şi al personalului care ocupă alte funcţii de specialitate la pensia de serviciu, acordarea unei pensii speciale de invaliditate şi de boală profesională pentru personalul anterior menţionat care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă, precum şi reglementarea situaţiei juridice a pensiei de urmaş care în actuala formă legislativă nu este reglementată.

Concret, prevederea nouă propusă, referitoare la pensia de serviciu se adresează pentru personalul de specialitate din instanţe şi parchete cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, din care cel puţin 15 ani în funcţie, la împlinirea vârstei de 55 de ani, scrie legestart.ro

Citește și:

Veste bună pentru tinerii care vor să își achiziționeze o locuință. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat

EXCLUSIV S-a lăsat cu bătaie după votare! Acuze dure: ‘Oamenii primarului PNL l-au desfigurat’

E oficial! Schimbare radicală la Legea pensiilor, publicată în Monitorul Oficial! Ce beneficii apar

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare