Se pare că aproximativ 4,3 milioane de români nu au locuri de muncă și nici nu sunt interesați în a găsi unul.
În condițiile în care în România există locuri de muncă, 4 milioane de oameni apţi să lucreze preferă să stea cu mâinile în sân şi să aştepte ajutorul social.
Acest lucru este tot mai vizibil, mai ales că acum este perioada culesului. Fermierii se plâng că nimeni nu mai vrea să îşi murdărească mâinile şi să stea o zi întreagă în solar ori pe câmp, deşi ziua de lucru este plătită cu 100 de lei.
În apropiere de București, la Vidra, există o fabrică în care se prelucrează cartofi, pe care proprietarul îi vinde pre-prăjiți în câteva lanţuri de restaurante. Comenzi sunt, numai să aibă şi cine să le onoreze.
“Din păcate, nu avem nici 25% din cât am avea nevoie. Lucrăm cu 2 oameni şi am avea un necesar de 8 minim. Pentru că nu avem, eu cu soţia suntem şi contabili, şi mecanici, şi lucrători cu ziua, ingineri şi tot. Vin şi pleacă. În momentul în care ajunge aici are câteva cuvinte: vreau, îmi trebuie, am nevoie, dă-mi.”, a declarat un angajator. Acesta le promite cazare, o masă caldă şi două mii de lei lunar în mână dar nimeni nu este interesat.
Nici fermierii nu o duc mai bine.
“Nu mai vine nimeni să muncească în agricultură. 60-70 de lei la zi, plus mâncare, băutură, cafele, apă minerală, sucuri. Numai doi oameni am, o femeie de 64 de ani şi băiatul acesta de 45 de ani. Nu prea facem faţă. Astea de exemplu stau de o săptămână aici, că nu am avut timp să le scoatem afară.”, a declarat un fermier în căutare de oameni.
Întrebat despre acest subiect, un asistent social al Primăriei Vidra a declarat că oamenii preferă să nu muncească pentru că aceeași sumă o primesc și de la stat.
“Ajutorul social însumat cu alocaţia de stat şi alocaţia de susţinere a familiei poate ajunge undeva la salariul minim pe economie şi nimeni nu este interesat să muncească atâta timp cât îi vin bani oricum. Nu face nimic şi îi vin bani.”, a spus acesta, citat de Știrile Pro TV.
Citește și:
Neașteptat! Ce pensie are Nina Iliescu
Imensă surpriză! Unde ar fi lucrat părinții Irinei Tănase, iubita lui Liviu Dragnea – De aici s-au și pensionat
Sumă la care mulţi visează! Salariul fabulos al lui Mircea Badea
Milioane de români stau degeaba. Din ce trăiesc aceștia
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

19:00Social
Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

14:30Social



