Milioane de români și-au portat numărul: Ce gigant a atras cei mai mulți utilizatori

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 15-02-2018 21:13

Actualizat: 15-02-2018 20:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Milioane de români și-au portat numerele în ultimii ani. Potrivit Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), doar în 2017 au fost portate 892.695 de numere de telefon, din care 94% (839.679) sunt numere de telefonie mobilă, în timp ce restul de 53.016 sunt numere de telefonie fixă.


„Numărul utilizatorilor care au beneficiat de libertatea oferită de portabilitate a crescut semnificativ în ultimii ani, peste 4,5 milioane de numere fiind portate până în prezent. Faptul că portabilitatea nu mai este doar un fenomen sporadic, ci a devenit o obişnuinţă pentru utilizatori ne-a făcut să re-evaluăm condiţiile în care numerele de telefon se transferă între reţele. Am propus reduceri importante ale tarifelor suportate de furnizori în cadrul procesului de portare, de la 7,8 euro la maximum 4,4 euro în cazul telefoniei fixe şi de la 5,6 euro la maximum 1,9 euro în cazul celei mobile, pentru fiecare număr portat", a precizat preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu.


În total, în 2017 au fost portate aproape 4,5 milioane de numere au fost transferate între reţele, 3,7 milioane dintre acestea fiind numere de telefonie mobilă şi aproximativ 700.000 numere de telefonie fixă.


Potrivit
romaniatv.net, cei mai mulţi clienți au optat pentru reţeaua RCS & RDS – 384.759, în timp ce Orange a primit prin portare 191.767 de utilizatori, Vodafone – 155.905, Telekom Romania Mobile Communications – 68.227, iar Telekom Romania Communications – 39.002.


Vezi și DEZORDINE în viața lui Mircea Negulescu! Ce lovitură a primit „Portocală”, după excluderea din magistratură

EXCLUSIV! Generalul Pahonțu, coleg de liceu și apropiat de un lider PSD


Ce meserie BĂNOASĂ are Andreea Cosma și cui i-a DONAT un apartament

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri