Ministerul Dezvoltării a transmis miercuri că ministrul Cseke Attila a semnat 36 de noi contracte de finanțare prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractele, în valoare totală de 820.996.245,61 lei, au fost încheiate între autoritățile publice locale din 36 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au ca obiective înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziționarea de vehicule nepoluante, precum și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice.
"Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.012 contracte de finanțare, în valoare totală de 8.213.335.595,70 de lei", a precizat ministrul dezvoltării
Ministerul Dezvoltării a semnat contractele! Peste 820 milioane lei merg către infrastructura de transport verde
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

02 noiEconomie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



