Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat joi că situația de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie este dificilă, dar rămâne sub control deplin. De asemenea, acesta a precizat că inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), prezenți la centrală, îşi pot îndeplini atribuţiile, scrie agerpres.ro
''Facem totul pentru a ne asigura că această centrală este sigură, că funcţionează în siguranţă. Şi că misiunea de acolo îşi îndeplineşte toate planurile'', a afirmat Lavrov la un eveniment desfăşurat la Moscova.
Totodată, Ministerul Apărării rus a transmis joi că situaţia de la centrală ''este dificilă, dar rămâne sub control deplin'', după ce au apărut informaţii cu privire la desfăşurarea unor lupte în Enerhodar, oraş aflat în apropierea centralei.
Într-o declaraţie pe aplicaţia Telegram, Ministerul Apărării rus a susţinut că este în continuare pregătit să garanteze siguranţa delegaţiei AIEA la centrală, în pofida a ceea ce instituţia rusă a calificat drept ''eforturile Kievului'' de a perturba vizita.
Anterior, Ucraina a acuzat Rusia că a bombardat centrala în încercarea de a zădărnici vizita inspectorilor AIEA.
Totodată, un oficial instalat de ruşi în oraşul Enerhodar, Aleksandr Volga, a declarat pentru agenţia de presă rusă de stat TASS că urbea nu avea joi curent electric, dar că nu există niciun motiv ca vizita planificată a inspectorilor AIEA să nu aibă loc.
Centrala nucleară Zaporojie a fost capturată de forţele invadatoare ruse în martie. Centrala se află în apropierea liniilor frontului şi a fost ţinta a numeroase atacuri în ultimele săptămâni, sporind temerile cu privire la un dezastru nuclear, notează Reuters, care adaugă că ambele tabere - Rusia şi Ucraina - s-au acuzat reciproc de bombardarea centralei, transmite AGERPRES
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, despre centrala nucleară de la Zaporojie: Situația este dificilă, dar rămâne sub control deplin
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



