Ministerul Dezvoltării a transmis miercuri că Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 73 de noi contracte finanțate prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractele, în valoare totală de 583.519.039,27 de lei, au fost încheiate între autoritățile publice locale din 31 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.313 contracte de finanțare, în valoare totală de 11.552.085.141,62 lei, a precizat ministerul
De asemenea, Ministerul Dezvoltării finanțează 77 de noi investiții, în 62 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Proiectele, în valoare totală de 407.313.916,65 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.
Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 28 noi proiecte, în valoare totală de 171.606.788,57 lei, depuse de 14 autorități locale pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unei instituții de învățământ.
Pentru Fondul Local, au fost aprobate 49 de noi proiecte, în valoare totală de 235.707.128,08 lei, depuse de 48 de autorități locale, pentru proiecte care vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice, asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice, precum și construirea de locuințe pentru specialiștii din sănătate și învățământ.
Ministrul Dezvoltării a semnat contractele! Peste 500 de milioane de lei merg către eficientizarea energetică
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



